Prima pagină » Actualitati » Actualitate » A condus fără permis

A condus fără permis

Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră, la data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 19.05, au identificat un bărbat, de 19 ani, care ar fi condus un autoturism pe D.N. 2A, în orașul Ovidiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști. La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea traficului și consumului de droguri, în zonele adiacente unităților de învățământ. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei. La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, 34 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 33.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 10 permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor, depășire neregulamentară, nerespectarea culorii semaforului și conducere agresivă. Totodată, au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult