Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Adolescenții tulceni de peste 16 ani sunt invitați la Crucea Roșie Tulcea

Adolescenții tulceni de peste 16 ani sunt invitați la Crucea Roșie Tulcea

Dacă ai împlinit 16 ani, te invităm să trăiești o nouă experiență alături de Departamentul de Tineret al Crucii Roșii Tulcea, a transmis azi organizația locală adolescenților tulceni care doresc să devină voluntari. Întâlnirea este stabilită pentru vineri, 1 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la sediul Crucii Roșii Tulcea din municipiu, aflat pe Aleea Crucii Roșii, nr.1. Tinerii îi vor putea cunoaște pe membrii organizației și vor afla despre activitățile derulate de Crucea Roșie Română – Filiala Tulcea. Mai multe informații se pot obține telefonic, la 0240/512213. Printre beneficiile înscrierii în organizația Crucea Roșie Română se numără șansa de a fi instruit în acordarea primului ajutor, adică șansa de a interveni la timp pentru a salva o viață, precum și sentimentul minunat de a fi alături de alți oameni care vor să facă bine celor din jur, celor care au nevoie de ajutor.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult