Alergia la paracetamol

Deși se întâmplă rar, paracetamolul dă alergie, iar aceasta se poate declanșa oricând și durează toată viața, la fel cum se întâmplă și în cazul altor medicamente. Deși nu face parte din categoria antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS), așa cum este ibuprofenul, alergia la paracetamol apare adesea în combinație cu intoleranța la AINS. „Alergia propriu-zisă la paracetamol este destul de rar întâlnită, mult mai rar decât alergia la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). În schimb, studii recente au arătat că utilizarea constantă a paracetamolului crește riscul apariției bolilor alergice – astm, rinită, urticarie, dermatite”, spune dr. Rareș Simu, medic specialist în imunologie clinică și alergologie, pentru SmartLiving. Medicul alergolog subliniază că reacțiile la paracetamol se manifestă, de obicei, la nivel cutanat, la nivelul mucoaselor respiratorii sau digestive și la nivel sistemic. La nivel cutanat pot să apară erupții de tip urticarian sau eritem, angioedem (edem Quincke) sau, în cazuri mai grave, erupție la nivelul întregului corp (sindromul Stevens Johnson) sau necroliza toxică epidermică, situații în care viața pacientului este pusă în pericol. La nivelul mucoaselor respiratorii, se manifestă prin crize de bronhospasm cu respirație dificilă, tuse, wheezing sau, mai rar, prin inflamația mucoasei nazale. La nivelul mucoaselor digestive se manifestă prin greață, vărsături, diaree. Din punct de vedere al intervalului în care se dezvoltă aceste reacții, există două situații. Se pot dezvolta reacții în mai puțin de 24 ore – de obicei reacțiile anafilactice apar la 30-60 minute după administrare – sau reacții care apar la mai mult de 24 ore după administrare. Reacțiile tardive sunt și cele mai greu de diagnosticat, tocmai din cauza intervalului mai lung de timp în care se pot dezvolta.

Pompiliu Comșa

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult