Amenzile pentru deranjarea vecinilor vor fi dublate

Chefurile gălăgioase, muzica la un volum ridicat, indiferent de oră, sau alte zgomote puternice vor fi sancţionate cu amenzi substanţial majorate faţă de cele aplicate în prezent, sancţiuni ce vor ajunge la 6.000 lei şi în unele cazuri chiar la 12.000 lei, în caz de repetare.
Aşadar, vecinii care nu respectă programul de linişte noaptea sau la ora prânzului vor fi amendaţi cu până la 2.000 lei, iar în caz de recidivă, cu până la 6.000 lei, conform analizei Profit.ro.
În plus, vor primi amenzi duble comercianţii care nu respectă decizia autorităţilor de suspendare a activităţii ca urmare a încălcării interdicţiilor de vânzare a alcoolului în anumite zile, la anumite evenimente sau minorilor. Amenzi duble vor primi şi firmele sancţionate pentru închirierea de spaţii pentru activităţi de proxenetism şi care nu au respectat decizia de suspendare.
Demn de menţionat este faptul că amenzile pentru deranjarea vecinilor sau locuitorilor, prin petreceri, muzică, zgomot, au fost majorate ultima dată în ianuarie 2020. Senatul României se pregăteşte să adopte un proiect legislativ care prevedea iniţial dublarea majorităţii amenzilor pentru tulburarea liniştii publice.
Noile amenzi pentru tulburarea liniştii publice vor fi următoarele:
– de la 4.000 lei la 6.000 lei – pentru „organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social”;
– de la 1.000 lei la 2.000 lei (faţă de 500 lei – 1.500 lei, acum) – pentru „tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora”. 

Pentru repetarea în interval de 72 de ore a următoarelor fapte:
* de la 1.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activităţi în folosul comunităţii:- săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora; – tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă. 

* de la 4.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activităţi în folosul comunităţii: – tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora. * de la 6.000 lei la 12.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activităţi în folosul comunităţii:
– organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social. În acest din urmă caz, senatorii au prevăzut eliminarea din legea actuală a sintagmei „în mediul urban”, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituționale.

Related posts

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

Inregistrare, înregistrare dar să o știm și noi poporul… poporul horeca!

România, te stingi încet, dar sigur… și doare

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult