Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Angela Gheorghiu își dă în petec

Angela Gheorghiu își dă în petec

În cursul operei „Tosca”, de pe scena Sejong Arts Center din Seul, soprana s-a simțit lezată de împrejurarea că colegul de scenă, tenorul Alfred Kim, a ținut un bis în cadrul ariei din actul 3 al piesei, împotriva convingerii ei că fluența operei ar fi fost alterată de susținerea bis-urilor. În semn de protest, ea s-a urcat pe scenă și a făcut tot posibilul să-l oprească pe dirijor.

Urmarea a fost că Angela Gheorghiu a fost huiduită la scenă deschisă. În loc să simtă starea de spirit a publicului coreean, dornic să-și elogieze prin aplauze compatriotul, Angela Gheorghiu a simțit nevoia să se dea în stambă în numele orgoliului personal. Ce ar fi costat-o dacă în actul doi ar fi acceptat un bis pentru aria interpretată de ea? Și ce ar fi pierdut dacă nu săvârșea impolitețea de a-l întrerupe pe dirijor? Și așa s-a iscat un incident a cărui consecință a fost spulberarea atmosferei din opera „Tosca”. Oricât a încercat după aceea să dreagă busuiocul, publicul coreean a rămas cu o impresie deplorabilă față de solista româncă. Iată unde duce vanitatea unei artiste care nu-și mai cunoaște lungul nasului.

Mi-amintesc de un episod la fel de jalnic având-o tot pe ea protagonistă. În urmă cu 10 ani, în 2014, Ana Blandiana a organizat un concert aniversar la Ateneul Român cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la inaugurarea Memorialul Durerii de la Sighet. Vrând ca jubileul să fie unul de rang înalt, Ana Blandiana a invitat-o pe Angela Gheorghiu să onoreze cu vocea ei memoria celor care au murit în fosta închisoare comunistă. Întrucât bugetul organizatorilor era restrâns până pe sponci, directorul Filarmonicii “George Enescu”, Andrei Dimitriu, a pus la îndemână toată logistica de trebuință, începând cu orchestra instituției. În acel climat de austeritate, ce credeți că a făcut Angela Gheorghiu: i-a cerut Anei Blandiana un onorariu de 20000 euro. Cum poeta nu avea la îndemână o asemenea sumă, soprana și-a declinat prezența la acea reprezentație.

Evenimentul avea o încărcătura simbolică de netăgăduit, 20 de ani de la inaugurarea Memorialului Sighet, iar soprana noastră, în loc să se ridice la înălțimea momentului, și-a dovedit micimea spiritului mercantil. Iată cum poți terfeli arta în numele banilor și iată cum orgoliul poate schimonosi caracterul unui artist.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult