Ar putea fi BOMBA POLITICĂ a anului: Diana Șoșoacă îi invită pe George Simion, Cozmin Gușă și doctorul Răzvan Constantinescu, candidați prezidențiali, la discuții pentru ”coagularea mișcării suveraniste din România”. LUNI, LA CAPȘA

Cunoscutul ziarist Victor Roncea ne anunță că președinta SOS România, Diana Șoșoacă, l-a invitat vineri pe liderul AUR, George Simion, precum și pe Cozmin Gușă și pe doctorul Răzvan Constantinescu, să ia parte la negocieri, la Casa Capșa, pentru „coagularea mișcării suveraniste din România” în vederea alegerilor parlamentare și prezidențiale din noiembrie-decembrie, transmite SPS.   „În vederea unificării forțelor politice suveraniste și a câștigării alegerilor prezidențiale și parlamentare din acest an, vă invit luni, 12 August, de la ora 12.00, la Casa Capșa, pentru o discuție aplicată cu privire la coagularea mișcării suveraniste din România. Vă propun ca fiecare delegație să fie formată dintr-un număr de trei reprezentanți”, scrie în invitație. Șoșoacă le-a trimis invitația lui George Simion, care și-a anunțat candidatura la Cotroceni, lui Cozmin Gușă, în calitate de candidat independent la prezidențiale, precum și președintelui executiv al PPR, dr. Răzvan Constantinescu, de asemenea candidat la Președinția României. Mișcarea vine după ce un cunoscut lider naționalist, Horațiu Șerb, a devenit secretar general al SOS, după un apel al lui Cozmin Gușă pe această temă cât și după „marea împăcare” care ar fi avut loc ieri între George Simion și Diana Șoșoacă, la comemorarea lui Mihai Viteazul de la Mănăstirea Plăviceni. În acestă Mănăstire, cu hramul „Arhanghelul Mihail”, situată în comuna Plopii Slăvitești din fostul Romanați, actualul Teleorman, se afirmă că ar fi fost descoperite moaștele Sfântului Întregitor care își așteaptă cuvenita canonizare de peste 400 de ani. La manifestare a participat și venerabilul General Radu Theodoru. Mișcarea de la Plăviceni, se spune, a fost mijlocită de un preot și aplaudată de cei prezenți, chiar dacă George Simion nu pare prea încântat. Cozmin Gușă și-a exprimat opinia despre această idee la GoldFM și SolidNews, în urmă cu trei săptămâni, într-un material preluat și de ActiveNews: „Dacă mișcarea suveranistă se reunește, câștigă parlamentarele și prezidențialele, deci va guverna din 2025. Cine joacă cu PSD sau PNL e trădător sau securici! Trei precizări bombă”. Rămâne de văzut dacă invitații Dianei Șoșoacă vor răspunde propunerii șefei SOS, în ciuda caracterului acesteia imprevizibil. Vă vom ține la curent.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult