Avertismentul ANPC în apropierea sărbătorii Floriilor: Ghid pentru achiziționarea produselor din pește


Cu ocazia Sărbătorii Floriilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenția asupra necesității de a fi vigilenți în ceea ce privește achiziționarea produselor din pește și a celor alimentare congelate în general.

„În preajma Sărbătorii Floriilor, în care, conform tradiţiei, creşte considerabil consumul de peşte şi preparate din peşte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra potenţialelor pericole care pot fi întâlnite, la achiziţionarea acestor produse, deosebit de perisabile şi le recomandă consumatorilor să ţină cont de câteva sfaturi, respectiv: să acorde o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului, pentru a îşi forma o primă apreciere asupra gradului de prospeţime a acestuia; să nu achiziţioneze produse cu suprafaţă lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, cu aspect de vechi; să refuze să cumpere peşte şi produse din peşte pentru care au îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare; să urmărească modul de etichetare a peştelui şi produselor din peşte şi să nu cumpere produse preambalate neetichetate”, a transmis ANPC, într-un comunicat citat de Agerpres.


Consumatorii sunt îndemnați să evite achiziționarea produselor ale căror etichete lipsesc de data expirării sau care prezintă modificări sau depășiri ale acesteia. Este recomandat să păstreze bonul fiscal pentru a putea reclama calitatea produsului în caz de necesitate. Produsele alimentare congelate ar trebui să fie comercializate doar în stare congelată și, la decongelare, să nu își modifice gustul și mirosul. Este important să fie consumate imediat, deoarece recongelarea nu este recomandată. De asemenea, este de evitat achiziționarea produselor congelate care prezintă ambalaje deschise sau deteriorate, aglomerări de produs sub forma unor blocuri sau prezența gheții în ambalaj.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult