Ca între valori

O super piesă rock pe versurile aviatorului-poet Horia Agarici… poezie dedicată de Horia Agarici aviatorului locotenent erou TOMA LUCIAN – ,,Nabadai in largul MARII,, din Volumul Acorduri și Nuanțe 1942. Acum exact 42 de ani, se stingea din viață într-un bloc cenușiu din Constanța, omul despre care s-au scris cântece de vitejie, fiind supranumit “Salvatorul Constanței”. După o viață plină de greutăți, asul aviației române Horia Agarici ne părăsea în anonimat, în urma sa rămânând pentru posteritate Constanței o stradă care îi poartă numele, o mică placă memorială, pusă pe blocul unde și-a trăit ultimii ani de viață și eroicele sale fapte de arme din Al Doilea Război Mondial. Nu știu câți dintre constănțeni îi mai cunosc astăzi povestea, dar cert este că Horia Agarici merită mult mai multă recunoaștere și recunoștință din partea noastră.. Horia Agarici (născut la 6 aprilie 1911) a fost o personalitate complexă – poet cu câteva volume publicate, cunoscător a cinci limbi străine, fapt care l-a ajutat să traducă mai multe cărți tehnice și de literatură, absolvent de şcoală militară de elită și pilot de elită în aviația română. După tată, se trăgea din neamul răzeşesc al Agârâcilor din Popeştii Vasluiului, neam care, cu timpul, au ajuns slujitori domnești și au intrat în mica boierime Începutul celui de-al Doilea Război Mondial îl găsește pe tânărul locotenent staționat la Mamaia, în cadrul Escadrilei 53 Vânătoare, care era înzestrată cu modernele avioane de vânătoare britanice Hawker Hurricane. Acestea aveau ca misiune apărarea aeriană a litoralului, în vreme ce subunitățile înzestrate cu aparate germane de zbor (He-112 și Bf-109) rămăseseră în apropierea Bucureștiului pentru a-l apăra. Se pare că alegerea Statului Major Român de a repartiza astfel forțele aeriene nu a fost întâmplătoare, fiind cunoscut faptul că motoarele englezești erau mai rezistente decât cele germane, iar apărarea Dobrogei presupunea zboruri de până la 200 km în largul mării. 23 iunie a fost ziua în care locotenentul Agarici s-a acoperit de glorie, câștigându-și renumele de “Salvatorul Constanței”. Horia Agarici a fost primul aviator român care a doborât trei bombardiere inamice într-o singură bătălie aeriană.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult