Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Călătorii gratuite în Uniunea Europeană pentru 35.000 de tineri

Călătorii gratuite în Uniunea Europeană pentru 35.000 de tineri

Tinerii români născuţi în anul 2006 pot obține permise pentru călătorii gratuite în Uniunea Europeană, în cadrul programului „Discover EU”.

Permisele câştigate oferă posibilitatea unei călătorii timp de o lună, în intervalul cuprins între martie 2025 şi mai 2026. Fiecare câştigător poate alege anumite destinaţii din Europa sau se poate inspira din ruta culturală „DiscoverEU”,  care conectează diverse destinaţii culturale. Printre acestea se numără capitalele europene ale culturii, siturile UNESCO sau cele ale Patrimoniului European. Cei care vor să câştige o călătorie trebuie să se înscrie pe pagina Comisiei Europene dedicată tinerilor, iar în aplicaţie vor fi puşi să răspundă la cinci întrebări despre spaţiul comunitar şi la una suplimentară pe portalul european pentru tineret. Candidaţii vor fi triaţi în funcţie de răspunsuri, iar cei 35.000 de câştigători vor fi anunţaţi conform acestui clasament. În afară de călătoriile gratuite, câştigătorii vor primi şi un card cu reduceri şi oferte pentru cazare, masă, intrări la obiective culturale sau pentru alte servicii, iar pentru a şti mai bine ce pot face şi unde anume pot călători, agenţiile naţionale ale programului Erasmus+ vor organiza întâlniri de informare în care vor fi prezentate toate detaliile. Tinerii cu dizabilități primesc un sprijin suplimentar, astfel că se pot deplasa în călătoria lor având şi un însoţitor alături. Comisia Europeană a lansat „DiscoverEU” în anul 2018 şi până acum au beneficiat de acesta peste 300.000 de tineri.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult