Când va reporni Liberty Galaţi furnalul

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi, în loc să pornească furnalul, ”porneşte” alte şi alte împrumuturi şi solicitări de ajutoare de la statul român. Cu promisiunea că va porni furnalul şi astfel cei aproape 5.000 de salariaţi nu vor deveni şomeri, adică o povară financiară pentru statul român, patronul combinatului, Sanjeev Gupta, s-a dus la Guvern să ceară să fie sprijinit de statul român în alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi în implementarea mecanismelor existente pentru susţinerea marilor consumatori industriali de energie (adică fonduri nerambursabile, ajutoare de stat şi împrumuturi).

În acest context, pe data de 24 iulie 2024, oficialii Liberty Galaţi anunţau că există cerere solidă pentru produsele sale din tablă groasă şi acoperite organic şi că reporneşte Furnalul Nr. 5 (singurul funcţional) în următoarele zile. Între timp, angajaţii de la Liberty Ostrava (Cehia) au înmormântat în mod simbolic combinatul într-un protest de amploare care s-a desfăşurat zilele trecute.

Combinatul Liberty Ostrava, aflat în faliment din iunie, a început să închidă fabrica de cocs şi se pregăteşte pentru disponibilizări în masă. Sindicatele au declarat că disponibilizările vizează 2.600 de angajaţi din cei aproape 5.000 actuali.
În primul val, 2.300 de angajaţi ar trebui să plece în toamnă, iar alţi 300 până la sfârşitul lunii ianuarie 2025.

Related posts

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

Inregistrare, înregistrare dar să o știm și noi poporul… poporul horeca!

România, te stingi încet, dar sigur… și doare

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult