Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Când vine apă multă pe Dunăre, cea mai mare hidrocentrală din România funcționează la doar 60 % din capacitate

Când vine apă multă pe Dunăre, cea mai mare hidrocentrală din România funcționează la doar 60 % din capacitate

Debitul Dunării, la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va creşte semnificativ în perioada următoare, până la 8.000 mc/secundă, mult peste media multianuală a lunii septembrie, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor ieri. Conform hidrologilor, media multianuală a lunii septembrie este stabilită la 3.800 mc/secundă. Așadar, pe Dunăre va curge mai multă apă, ceea ceea ce, în teorie, ar aduce o creștere semnificativă a producției de energie electrică din surse hidroelectrice (în afara apariției unui fenomen de “cădere” redusă) în condițiile în care cea mai mare hidrocentrală din România este cea de la Porțile de Fier 1. Ea are șase grupuri, aproximativ 194 MW fiecare, în total 1.166 MW. Problema este că, potrivit datelor Transelectrica, din cele șase grupuri, două nu funcționează, iar unul dintre ele funcționează la o putere redusă la jumătate. Astfel, un grup este oprit de la începutul anului 2024 și va rămâne așa până în februarie 2025. Motivul comunicat de producător către Transelectrica fiind “Lucrari de tip LN3 – inlocuire bucse ghidare distribuitor”. Un al doilea grup funcționează la o putere redusă, de doar 100 MW, aproape jumătate din capacitate, până la sfârșitul anului. “Reducere de putere 94.4MW. Functionare la P=100MW, din cauza problemelor aparute in sistemul de reglaj al turbinei”, este explicația. Așadar, la Porțile de Fier 1 nu este disponibilă o putere totală de circa 480 MW, în momentul în care Dunărea are acest debit mare. Aproape egală, de exemplu, cu cea a tuturor termocentralelor din București, la nivel de putere instalată. Adică hidrocentrala de la Porțile de Fier 1 funcționează la doar 60% din capacitate, acum. Aminim că procesul de modernizare a centralei de la Porțile de Fier, unul dintre cele mai mediatizate din România în perioada postdecembristă, și care ar fi costat în final un miliard de euro, a preupus creșterea puterii instalate pe fiecare grup, de la de la 174 la 194 MW. Ulterior, din motive tehnice (modificarea profilului palei de la rotor a generat probleme de cavitaţie), au apărut numeroase probleme, a fost nevoie de opriri ale grupurilor pentru lucrări suplimentare, și au fost foarte multe procese între Hidroelectrica și consorțiul căruia i-a fost atribuit contractul. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi, în plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult