Canicula

Petronel Vizitiu

***

Sub cerul de jar,căldura dogorește

Pământul adună cu sete,sudoarea

Și timpul bătrân,în loc se oprește

Privind cum se-ncinge pe lume suflarea.

Copacii,plecați,nu mai cântă nici vântul

Pe câmp fir de iarbă,de jale se frânge

Și soarele arde acum pe pământul

Ce geme în taină de sete și sânge.

În aer plutesc năluci de miraje,

Sclipiri otrăvite ce mint a răcoare

Iar omul pribeag,cu gândul la plaje

Se-ascunde zadarnic de focul cel mare.

Dar vine din zare o șoaptă spre noi

O clipă de nor și de vânt ce adie,

Și-n suflet răsare un cântec de ploi,

Ce stinge durerea,aduce tărie.

O,vreme cumplită,cu patimi de vară

Tu frângi și tu arzi,dar în taină tu crești,

Din chin și din spasm,sămânța de seară

Când norii coboară și doruri unești.