Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Capra cu trei iezi(Bătrâni)

Capra cu trei iezi(Bătrâni)

CAPRA CU TREI IEZI
(BĂTRÂNI)
Capra cu trei iezi,din povestea inițială,făcu de curând o sută de ani fix,iar iezii ,unul șaizeci și cinci,unul șapte zeci,și altul șaptezeci și cinci.Iedul cel mare și cel mijlociu,dăduseră amândoi în patima alcoolului iar cel mic,era (încă)harnic și cuminte.Vorba aia,sunt cinci degete la o mână și niciunul nu seamănă între ele.Într-o zi,capra face o ședință de familie ad-hoc și le spuse iezilor:
– Dragii mamei copilași!Eu,mă duc la casa pensiei să duc certificatul de viață,ca să vadă ăia că încă nu am murit.Voi să nu deschideți ușa nimănui,știți că dau târcoale tot felul de jivine,mai ales ,lupi.Când oi veni,ca să mă cunoașteți,o să cânt:
Trei iezi,cucuieți,
Nu fumați și nu mai beți,
Și să rămâneți băieți,
Ușa mamei descuieți!
Că mama v-aduce-n cești
Vin roșu de Ododobești!
Auzita-ți ce v-am spus?
-Da mămucă,răspunseră în cor,cei trei susnumiți.
– Mergi sănătoasă,zise iedul cel mare și să ne aduci și niște tutun vărsat că avem aparat…Apoi capra iese și se duse în treaba ei.Iezii închid ușa,trag zăvorul și trec la activitățile lor.Unul mai avea o bere ascunsă,altul se uita la știri să vadă de recalcularea pensiei iar cel mic cusea la un goblen,având ceva înclinații mai spre partea femeiască.Dar,vorba veche:„Pereții au urechi și ferestrele ochi”!Un lup bătrân,prieten de spriț cu cei doi iezi consumatori,trase cu urechea la cele spuse de capră și,cum aceasta dispăru după colț,se înfățișă la ușa lor și fiind în preajma sărbătorilor de iarnă,începu:
Deschide ușa creștine,
C-am venit și eu la tine,
Cu brânză și cu măsline,
Și-o sticlă de tămâioasă,
Deschideți ușa la casă!
– Ia deschideți,zise iedul cel mare,că vine vecinul cu de-ale gurii.
– Să nu cumva să facezți pozna să deschideți,că nu e mama!Ăsta are voce de rachier!
– Ei vedeți,zise iedul mijlociu,logic că nu e mama,ăsta e un biznis de-al nostru,la doi litri de lapte avem unul de afinată!
– Bădică,zise iedul cel mic.Dar dacă vine cineva și zice:„Deschide ușa că vine mătușa!Voi deschideți?Dacă-i vreun șacal din Deltă?”Nu mai apucă să zică nimic că iedul mijlociu deschise ușa și intră lupul cu o sacoșă de rafie plină cu sticle cu băuturi din fructe de pădure(stricate) și se puse pe „treabă”cu cei doi iezi.Se puseră pe băut până căzură lați.Cei doi iezi adormiră cu capetele pe geam iar lupul sub masă.Iedul cel mic cusea în continuare plângând și mâncând caramele.
De după colț,apăru și capra într-un târziu și când se uită ,văzu la geam două capete de ied și zise:„Dragii mămucuței!Cum mă așteaptă ei cu sufletul la gură!”Atunci,iedul cel mic,sări fuga și deschise ușa.Când intră și văzu pe cei trei țepeni și sforâind,capra rămase interzisă și zise:„E clară treaba!Nu mai fac eu oameni din ăștia!Cine mai învață calul bătrân la jug!”Zicând acestea,capra se așeză la masă,scoase o acadea și o dădu iedului mic iar ea îți turnă un pahar de samahoancă de la țapul de peste drum,cu gândurile pierdute în zare,undeva departe,la casa de pensii,pentru că au zis că le-o face și mai mare….

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult