Casa Ion Bănescu va fi reabilitată, Primăria a semnat contractul

Valoarea contractului este de 232.000 lei cu TVA. Primăria Municipiului Constanța și Institutul Național al Patrimoniului (INP) București au semnat în data de 18.11.2024 contractul de finanțare nerambursabilă ce are ca obiect acordarea de către INP București a finanțării nerambursabile pentru proiectul „Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a monumentului istoric Casa Ion Bănescu, Constanța (documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie parțial – studiu biologic, documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire, proiectul ethnic, detalii de execuție și proiect fază unică), depus în cadrul subprogramului „Case memoriale”/ „Elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice”. Casa Ion Bănescu este clădire istorică edificată la începutul secolului al XX-lea și înscrisă în Lista monumentelor istorice sub codul LMI CTII-m-B-21100. În prezent, pereții din cărămidă și planșeele din lemn prezintă semne de umezeală (exfoliere, mucegai) și fisuri pentru care s-au luat măsuri minime de sprijinire. Reabilitarea clădirilor presupune o abordare integrată este o problemă socială, economică, arhitecturală, urbanistică, nu doar tehnică. Reabilitarea adecvată a clădirilor istorice este necesară pentru a asigura același nivel al funcțiunii și imaginii urbane pe care îl aveau clădirile înainte de degradare.

Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Casei memoriale Ion Bănescu, după parcurgerea întregului proces de reabilitare va avea ca rezultat și îndeplinirea cerinței Strategiei patrimoniului cultural european pentru secolul XXI a Consiliului Europei, prin care se subliniază că patrimoniul cultural este un factor puternic ce contribuie la dezvoltarea economică prin activitățile pe care le generează și politicile care îl susțin. Astfel, după reabilitare, Casa Ion Bănescu va putea ajuta la atingerea obiectivelor din alte sectoare, constituind o resursă de neprețuit pentru domeniile educației, muncii, turismului și dezvoltării durabile.

Pompiliu Comșa

Related posts

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

Inregistrare, înregistrare dar să o știm și noi poporul… poporul horeca!

România, te stingi încet, dar sigur… și doare

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult