Caz de holeră în Bulgaria, la graniţa cu România

Vibrio cholerae, Gram-negative bacteria. 3D illustration of bacteria with flagella.

După mai mult de 100 de ani, a fost confirmat un caz de holeră, relatează agenţia Novinite. Pacientul are vârsta de 23 de ani şi a fost recent la New Delhi, India, în perioada 13 august – 2 septembrie, după care a ajuns în Bulgaria, potrivit Ministerului Sănătăţii de la Sofia citat de Agenţia de Presă Novinite. Bărbatul, de origine indiană, a început să prezinte simptome de diaree acută din 3 septembrie. În urma unor teste, diagnosticul de holeră a fost confirmat de Laboratorul Naţional de Infecţii Bacteriene Deosebit de Periculoase din Bulgaria. Pacientul a fost izolat, iar acum medicii spun că are o stare generală de sănătate bună. Un contact apropiat al pacientului, care locuieşte cu acesta, a fost, de asemenea, pus în carantină ca măsură de precauţie. Acesta a fost testat negativ pentru holeră şi face tratament preventiv. Holera este o boală foarte infecţioasă, cauzată de consumul de alimente sau apă contaminate. Poate duce la probleme gastrointestinale severe, deshidratare şi are rate ridicate de mortalitate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat recent că numărul cazurilor de holeră şi cel al deceselor asociate cu această boală au crescut la nivel mondial în 2023 cu 13%, respectiv 71% comparativ cu anul 2022, ceea ce reprezintă o „creştere semnificativă”. Conform celor mai recente statistici, 45 de ţări au raportat cazuri de holeră în 2023, cu unul mai mult comparativ cu 2022, dintre care opt s-au confruntat cu focare mari, cu peste 10.000 de cazuri de infectare suspectate sau confirmate (Afganistan, Republica Democratică Congo, Malawi, Somalia, Etiopia, Haiti, Mozambic şi Zimbabwe).

Pompiliu Comșa

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult