Ce rău v-am făcut, domnilor, de mă înjurați?
V-am spus adevărul, poate prea devreme, poate prea răspicat, poate prea dur pentru un popor obișnuit să adoarmă cu speranțe deșarte și să se trezească în tăcere. Din 2022 v-am spus că trăiți și mâncați pe datorie, că aparența confortului este plătită cu viitorul copiilor voștri, că tot ce consumați are un preț amânat, dar inevitabil.
V-am spus că hainele cu care vă mândriți sunt resturi din Apus, trimise în saci prin vămile sărăciei, și că economia voastră se bazează pe consumul a ceea ce alții consideră rebut. Că pământurile, bunurile și chiar resursele vitale ale acestui neam nu mai sunt ale voastre. Că s-au vândut pe bucăți, pe tăcere, pe ignoranță, în timp ce voi ați aplaudat distracții ieftine și promisiuni goale.
V-am spus că pădurile care cândva țineau țara dreaptă sunt tăiate fără rușine, că munții sunt jefuiți sub ochii noștri, și nimeni nu plătește. Că orașele devin jungle de sticlă, beton și asfalt, sufocând aerul, sufocând omul. V-am avertizat că va veni ziua când o să fiți impozitați pentru aerul pe care îl respirați și apa pe care o beți.
V-am spus că producția națională e în comă, că fabricile și uzinele au devenit ruine, că agricultura e ținută în frâu de interese străine. Țăranii sunt reduși la tăcere, micii antreprenori sunt sufocați cu birocrație și taxe. România nu mai produce, ci importă dependență.
V-am mai spus și că nu aveți conducători aleși de voi, ci doar reprezentanți instalați de alții. Numiți, nu votați cu adevărat. Administrați, nu slujiți. Și că acești oameni nu vă apără interesele, ci execută planuri străine.
V-am spus că România este în faliment – moral, spiritual și național. Ați pierdut legătura cu istoria voastră, cu valorile, cu identitatea. Patriotismul a fost transformat în rușine, credința – în superstiție, cultura – în divertisment ieftin.
Am spus că voi, românii, contribuiți la prosperitatea altora cu resursele și munca voastră. Ați plecat milioane prin lume să construiți imperii străine, în timp ce în țară bătrânii rămân singuri, satele mor, școlile se închid. România dispare, nu brusc, ci încet, sigur, ca o lumânare lăsată să ardă până la capăt în beznă.
Și pentru toate acestea… mă înjurați?
Dacă adevărul vă deranjează mai tare decât minciuna în care trăiți, atunci înjurați-mă. Dacă luciditatea doare mai mult decât somnul dulce al ignoranței, atunci strigați. Dacă demnitatea vi se pare o insultă, atunci batjocoriți. Dar nu mă veți opri. Pentru că nu vă urăsc. Dimpotrivă. Vă strig nu din dispreț, ci din iubire.
Și dacă din iubire pentru țara aceasta trebuie să fiu înjurat,
atunci vă rog: nu încetați.
