Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Cine este gălățeanca semifinalistă la „Chefi la cuțite” 

Cine este gălățeanca semifinalistă la „Chefi la cuțite” 

Pasionată de gătit, gălățeanca Alexandra Gabriela Veber, în vârstă de 34 de ani, a făcut parte din echipa lui chef Orlando Zaharia la “Chefi la cuţite” și a fost semifinalistă a acestui sezon. O performanță incontestabilă. Ea este o persoană  hipersensibilă. Dar, pe lângă această sensibilitate, este și o persoană foarte puternică, o persoană care a trecut prin multe, o luptătoare chiar, o mamă dedicată, un bucătar foarte pasionat. Când a fost înscrisă la emisiune, trecea printr-o perioadă în care se ruga lui Dumnezeu să facă lumină și ordine în viața ei, suferind după despărțirea de soț. Până când Marian și Beatrice, prietenii cu care a muncit și în Islanda și care îi cunosc pasiunea și iubirea pentru bucătărie, i-au dat vestea ca au înscris-o la concurs. Acum simte că și-a găsit locul la restaurantul “Teatris” din Galați. 

Cine este Alexandra Veber

Pasionată de gătit, sensibilă, emotivă şi implicată, Alexandra are o poveste de viaţă uimitoare, marcată de lipsa de încredere în ea şi de bullyingul suferit în copilărie, până când a ajuns în Islanda. Acolo s-a simţit acceptată. După cum a povestit, a fost plecată nouă ani din ţară, dintre care şase a muncit în bucătărie. Şi-a descoperit pasiunea pentru bucătărie în Suedia, unde a plecat pentru a i se alătura soţului. Făcea de toate, de la spălat vase până la curăţenie, dar se simţea fericită când era lăsată să cureţe şi să taie ceapa. Şi-a dorit să fie angajată ca bucătar şi a primit această şansă în Islanda. După un an de la angajare, a ajuns chef de tură. Muncea în bucătărie alături de soţul ei şi fiecare dintre ei îşi dorea să fie cel mai bun, iar acest lucru le-a afectat relaţia. Bărbatul a decis că nu mai e fericit alături de ea. După despărţire, soţul a rămas în Islanda, chef de tură, iar Alexandra a revenit în ţară. În prezent, și-a găsit locul într-una dintre cele mai apreciate bucătării de restaurant din oraș.

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult