După summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, desfășurat la Tianjin, nu mai e suficient să discutăm în termeni simpli — „autocrații versus democrații”. Schimbarea structurală care se petrece pe scena mondială este alimentată nu doar de interese geopolitice sau alianțe militare, ci de forțe industriale, algoritmice și educaționale care reconfigurează puterea efectivă. Așa cum arată analiza lui Iurii Tișkun în Zerkalo Nedeli, adevărata „trompetă” care anunță această schimbare sună din fabrici, laboratoare și centre de date.
Demografia transformată în strategiă industrială
Programul „o familie – un copil” a fost un exercițiu social brutal, dar care a produs o generație orientată spre performanță tehnică și academică. Chiar dacă China a pierdut supremația numerică în fața Indiei sau a creșterii populației africane, avantajul ei este calitativ: zeci de milioane de tineri pregătiți pentru STEM, milioane de studenți formându-se în străinătate și revenind pentru a alimenta elitele tehnocratice. Datele citate de Tișkun nu trebuie tratate ca simple statistici; ele sunt materia primă a unei strategii deliberate de supraviețuire și supremație economică.
Naționalismul științific: inovație și captare de cunoaștere
China nu doar finanțează știința la scară industrială, ci își și reconfigurează fluxurile de cunoaștere. Politicile care prioritizează cercetarea strategică internă, combinarea public–privat și o practică agresivă de captare a unor rezultate evoluate (prin analiză masivă a literaturii, patent-spam sau practici de transfer tehnologic controlat) creează o piață globală în care adversarii rămân cu tehnologii scoase din ecuație. Rezultatul este o ecologie tehnologică în care deschiderea academică se intersectează cu securitatea statală într-un mod nou — și eficient.
Robotizarea: soluție internă, efecte globale
Pe fondul unui declin demografic prognozat pe termen lung, răspunsul regimului este industrial: automatizarea completă a producției. Ideea „fabricii întunecate” — unități complet robotizate, cu costuri de operare minime — nu este metaforă, ci practică. Efectele economice sunt profunde: China nu doar produce mai mult, ci produce mai ieftin și mai rapid, acumulând profituri uriașe din automatizare și consolidându-și poziția în lanțurile valorice globale. În același timp, acea tranziție lasă milioane de locuri de muncă vulnerabile în alte regiuni ale lumii, generând divergențe socio-economice care vor remodela geopolitica viitoare.
Datele: resursa strategică a secolului XXI
Mai mult decât niciodată, controlul asupra datelor înseamnă putere. Prin rețele, aplicații și infrastructură hardware accesibilă, China construiește nu doar piețe, ci și surse masive de informație. Aceste date alimentează modele predictive, sisteme de supraveghere și produse AI pe care multe țări le pot adopta din motive pragmatice (cost, acces, integrare). Când tehnologia oferă simultan hardware, servicii, training și integrare — și toate la prețuri competitive — alternativa occidentală, scumpă și fragmentată, riscă să piardă piața globală a influenței digitale.
Occidentul: nu lipsa de cipuri, ci de strategie
Problema nu sunt exclusiv circuitele integrate; sunt politicile despre date, educație și coordonare pe termen lung. Statele occidentale au excelență în cercetare de vârf, dar le lipsește uneori o viziune strategică coerentă, planificare industrială și politici sociale care să pregătească tranziția muncii către economia automatizată. Instabilitatea politică, restricțiile incoerente privind imigrația de talente și fluctuațiile de politică industrială scad capacitatea de reacție.
Riscul unei conflagrații devine astfel mai puțin legat de dorința unor elite, și mai mult de capacitățile industriale și logistice: cine poate produce în masă drone, muniții, roboți și componente critice. Și cine controlează accesul la materiile prime strategice.
Ce pot face democrațiile (și societățile libere)
Nu e suficient să sunăm alarma; e nevoie de politici pragmatice:
- Coordonare internă și internațională pentru o strategie a datelor: schema de guvernanță, interoperabilitate și partajare sigură între aliați.
- Investiții masive în educație STEM, formare profesională și recalificare pentru a gestiona tranziția spre automatizare.
- Protejarea lanțurilor critice de aprovizionare (metale rare, semiconductori) prin diversificare și parteneriate industriale.
- Promovarea unui AI etic și accesibil, dar competitiv ca preț și scală — inclusiv prin finanțare publică coordonată și standarde comune între democrații.
- Politici sociale care atenuează șocurile locurilor de muncă pierdute în urma automatizării: venituri de tranziție, educație continuă, stimulente pentru industriile noi.
China construiește o hegemonie tăcută — industrială, algoritmică, sistemică — care nu poate fi redusă la simple etichete geopolitice. Răspunsul democratic trebuie să fie la fel de amplu: nu doar sancțiuni sau contestare diplomatică, ci reconstrucția unor politici publice care refac avantajul competitiv și protejează societățile de costurile sociale ale transformării tehnologice. Fără o asemenea viziune, distincția viitorului nu va mai fi „democrații vs. autocrații”, ci „cei care dețin datele și cei care sunt datele”.
