Contraindicații în chirurgia estetică ginecologică

Ca orice alt tip de procedură chirurgicală, estetica ginecologică implică riscuri și vine cu o serie de recomandări foarte ferme din partea specialiștilor, cu atât mai mult în era în care botoxul și augmentarea mamară au devenit intervenţii frecvente și acceptate fără multe rezerve la nivel social.

În urmă cu zece ani, procedurile chirurgicale ginecologice se aflau în zona extraordinarului, acum însă au devenit accesibile și acceptabile. Astfel, specialiștii susțin că este esenţial ca pacienta să facă alegerea unei intervenţii invazive pentru ea însăși, pentru confortul propriu, nu pentru altcineva.

Dacă există presiuni externe sau încercări de a salva o relaţie prin intermediul intervenţiilor estetice genitale, recomandarea specialistului merge mai degrabă către un psiholog și către psihoterapie.

De asemenea, aceste proceduri nu se realizează în cazul infecţiilor genitale sau urinare active. Înainte de a lua în considerare o intervenţie estetică genitală, se recomandă o serie de analize. Acestea includ test Papanicolau, testarea pentru HPV, examenul de cultură a secreţiei vaginale, sumarul de urină și urocultura. Dacă se observă leziuni active la nivelul colului uterin, vaginului sau vulvei, drumul pacientei va trece mai întâi pe la un specialist ginecolog, pentru a trata problema medicală, și abia ulterior se iau în considerare procedurile estetice.

Chirurgia estetică ginecologică poate avea un efect transformator radical asupra mulţumirii de sine, plăcerii și bucuriei de fiecare zi, dincolo de restaurarea funcţionalităţii organismului în zona intimă. 

Cu toate acestea, decizia alegerii acestor intervenţii trebuie să fie una informată și validată cu specialiști, de la psiholog, la ginecolog și chirurg, cu scopul de a reda siguranţa și încrederea de sine, plăcerea și viaţa în acord cu propriul trup.

(articol realizat din surse online)

Related posts

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

Inregistrare, înregistrare dar să o știm și noi poporul… poporul horeca!

România, te stingi încet, dar sigur… și doare

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult