Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Copiii cu boli rare, trataţi până la 21 de ani în spitalele de pediatrie

Copiii cu boli rare, trataţi până la 21 de ani în spitalele de pediatrie

Copiii care au boli rare vor putea fi trataţi pentru aceste afecţiuni, până la vârsta de 21 de ani, în spitalele de pediatrie, a informat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a precizat că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în domeniu, dar nu este aplicată în toate unităţile sanitare şi trebuie identificate care sunt “obstacolele”. Rafila a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, ce soluţii are pentru pacienţii copii cu boli rare care în momentul când împlinesc 18 ani nu îşi mai găsesc spitale şi medici cu care să îşi continue tratamentul. “Soluţia noi am început-o, e o ordonanţă de urgenţă aprobată acum două luni care face posibilă tratarea acestor copii până la vârsta de 21 de ani în spitalele de pediatrie. Am avut deja o întâlnire cu secretarul de stat Adriana Pistol şi cu alţi colegi să identificăm care sunt obstacolele de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă. Noi am făcut ordonanţa tocmai că ne-am dat seama că un copil care are 17 ani şi 9 luni şi acelaşi copil care are 18 ani şi 2 luni trebuie să continue tratamentul în aceeaşi unitate sanitară. Vrem să vedem dacă există limitări, am luat legătura şi cu Colegiul Medicilor, din punct de vedere profesional al modului în care se adresează aceşti pacienţi copii sau foarte tineri”, a explicat Rafila.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult