Hai să vorbim clar: CSM nu e deasupra legii, dar uneori se comportă ca atare. Plângeri, contestații, sesizări – toate trimise înapoi fără motiv, respinse pe motiv „nu se poate”, iar victimele rămân **blocate într-o capcană legală**, între prescripție și incompetența instituțională.
1. Constituția și legea 317/2004 – nu doar pentru decor
**Art. 16, alin. 1**: „Toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice.” Dacă CSM ar fi respectat legea, victimele ar fi protejate, iar privilegiile și întârzierile nu ar transforma prescripția într-un scut pentru făptuitor.
**Art. 132 și 134 Constituție** + **Legea 317/2004, art. 12, 13, 28, 31, 51**: CSM trebuie să garanteze **independența justiției** și să examineze sesizările și plângerile **efectiv și motivat**. Ce fac unii membri ai CSM? Întorc hârtia cu fața în jos, amânând fără motiv, ignorând victimele și favorizând făptuitorii.
–
2. Prescripția – instrument de drept sau scut pentru infractori?
Articolele Codului Penal privind **prescripția răspunderii penale** au sens doar dacă statul își face treaba. Când CSM nu-și respectă atribuțiile, prescripția devine **arma preferată a infractorului**, iar victima e prinsă în capcana procedurală.
* Ai fost jefuit, escrocat sau abuzat?
* Statul se uită la ceas, CSM tergiversează, iar după 5-6 ani, „hopa!”, prescripția a lovit.
Victima rămâne cu paguba, făptuitorul râde. **Cine greșește? Instituția. Nu legea. Nu judecătorul individual. Instituția care refuză să-și facă treaba.**
Și ca să fie clar: poți avea un judecător care **îți transmite prin purtătorul de cuvânt** că „judecătorul răspunde doar în fața lui Dumnezeu”. Foarte frumos, dar **în fața legii și a Constituției răspunde statului, cetățenilor și normelor legale**, nu doar divinității. Că altfel, victimele rămân pradă arbitrarului și prescripției.
–
3. Jurisprudență și standarde
* **CCR, Decizia nr. 405/2019**: „Independența magistraților trebuie garantată efectiv. Orice tergiversare sau refuz nejustificat constituie încălcare a Constituției.”
* **CEDO, Cauza *Tănase vs. România*, 2010**: statul trebuie să asigure **căi de atac efective**. Lipsa acțiunii de către CSM înseamnă **încălcarea art. 6 CEDO**.
Deci nu e doar părere: există norme și jurisprudență care arată clar că **CSM poate fi tras la răspundere pentru inactivitate**.
–
4. Egalitatea în fața legii – doar pe hârtie?
Art. 16 Constituție: „Toți cetățenii sunt egali în fața legii.” Încercăm să aplicăm asta în România? CSM spune: „Nu chiar. Noi avem privilegii, victimele să aștepte.”
* Plângeri fără motiv respinse → victime ignorate
* Prescripție favorizând făptuitorul → statul complice
* Abuz procedural → drepturile fundamentale călcate în picioare
Rezultatul? **Victimele plătesc, făptuitorii câștigă**, iar statul de drept se duce pe apa Sâmbetei.
–
5. Ce e de făcut – nu e doar teorie
1. **Contencios administrativ** – verificarea legalității deciziilor CSM.
Te duci la Contencios administrativ să verifici legalitatea unei decizii a CSM. Legea prevede acest drept. Excelent. Dar realitatea e alta:
CSM respinge plângerea fără motiv,
sau o trimite înapoi la petent, fără explicații,
și victima rămâne blocată, într-un cerc procedural vicios.
Rezultatul: dreptul la căi de atac efective, garantat de Legea 317/2004 și art. 16 Constituție, este anulat prin practică instituțională.
Și să fim clari: nu e vorba de un caz izolat.
2. **Sesizare la Avocatul Poporului** – pentru încălcarea drepturilor fundamentale, dar ca avocat care in Romania iti explica ca el ca institutie nu are nici o competenta.
Teoretic, Avocatul Poporului este mecanismul de protecție al drepturilor fundamentale ale cetățenilor (Art. 58 Constituție). Ar trebui să intervină atunci când autoritățile – CSM, Ministerul Justiției sau alte instituții – încalcă drepturi sau refuză să le respecte.
Practic: când sesizezi Avocatul Poporului pentru nerespectarea atribuțiilor legale de către CSM, surpriză: „nu avem competență în acest caz”.
Consecința? Victima rămâne blocat în capcana procedurală, fără nicio cale efectivă de atac.
Prescripția se scurge, făptuitorul scăpa neatins, iar statul își bate joc de drepturile fundamentale pe care teoretic le garantează Constituția.
Este un cerc vicios:
CSM nu-și face treaba → victimele pierd drepturi
Avocatul Poporului refuză intervenția → victimele nu au protecție
Prescripția favorizează făptuitorul → statul e complice
3. **CCR** – dacă norme sau practici aplicate de CSM subminează independența justiției.
Și dacă CSM se joacă de-a justiția, apare CCR, care trimite dosarele înapoi, fără motiv, fără explicații, în cerc vicios. În loc să clarifice drepturile fundamentale, victima primește bilet de întoarcere: „Nu azi, nu vă putem ajuta. Întoarceți-vă la CSM!”
4. **CEDO** – pentru că victimele merită căi de atac efective și recunoașterea încălcărilor statului.
Da, e greu. Da, trebuie curaj. Dar **alternativa e mai rea**: un sistem în care **CSM protejează făptuitorii și omoară victimele procedural**.
CSM **nu e stat în stat**. Nerespectarea atribuțiilor nu e doar neglijență, e **trădare instituțională a statului de drept**.
* Egalitatea în fața legii? Ignorată.
* Independența justiției? Erodată.
* Prescripția răspunderii penale? Folosită ca scut pentru infractori.
* Judecătorii care spun că răspund doar în fața lui Dumnezeu? Fals! Răspund **statului și legii**, iar dacă ocolesc obligațiile, victimele sunt cele care plătesc.
Victimele nu sunt doar cifre sau dosare. Ele simt **capcana procedurală**, care ar fi trebuit să fie protecție.
CSM creeza un privilegiul discreționar, protejează făptuitorii și ignore victimele.
