Am ajuns și la ultimul episod din analiza noastră. Mulți au citit-o, ne-au înjurat sau aplaudat, dar puțini aau fost cei cu coloana vertebrală care s-au încumetat să răstălmăcească gândurile noastre. Dumnezeu nu a distrus Sodoma si Gomora pentru ca locuitorii erau “pro rusi”, le-a distrus pentru ca practicau ceea ce Nicu Shordan promoveaza ca si valori. Atat.
Urmează 5 ani nu grei ci crunți pentru poporul român. Din păcate ambii candidați au același stăpân. Spălații pe creier rog sa stea cuminți . Nu mai e nimic de spus. Nimeni nu mai poate convinge pe nimeni. Taberele sunt formate, ferme, încleștate. Iar Duminică, România merge la vot nu cu speranță, ci cu dinții strânși. Peste 98% dintre cei care vor vota au decis deja. Restul, o minoritate tăcută, vor merge poate dintr-o pornire de moment, din instinct, ori doar pentru a evada din monotonia cotidiană. Nicio dezbatere nu mai schimbă nimic. Nicio promisiune nu mai aprinde vreo scânteie. Doar emoție, instinct și… pedeapsă.
Victor Ponta vorbește despre o apocalipsă economică ce ne va izbi de luni. Un colaps anunțat, iminent. Un sistem care s-a prăbușit sub greutatea propriei minciuni și care nu mai poate fi resuscitat de aceiași oameni care l-au construit pe temelii false. „Promisiunile nu mai pot fi iluzii”, spune el, aruncând oglinda în fața taberei adverse. România nu va vota rațional. România nu a votat niciodată cu mintea, ci cu inima rănită, cu amintiri dureroase, cu frustrări mocnite și furii acumulate. E o țară care strigă, dar nu e auzită. O țară care visează, dar se trezește mereu în același coșmar. Pedeapsă? Blestem? Karmă? Sau doar consecințele naturale ale unui drum greșit urmat prea mult timp? După 35 de ani, încă nu știm. Poate că nu vrem să știm. Dar e limpede că alegerile nu mai sunt despre oameni. Sunt despre putere. Puterea de a decide cine strânge mai tare curelele, cine închide ochii și cine plătește prețul.
Îl vedem cu toții: în buzunare goale, în conturi fragile, în facturi care dor. România nu votează pentru viitor. Votează împotriva prezentului! Există momente în istoria unei națiuni când masca civilizației cade și, în locul ei, se dezvăluie fața hâdă a imposturii sistematizate. Trăim, iată, un astfel de moment. Nu mai e vorba doar despre corupție sau incompetență, ci despre o acțiune concertată, aproape militarizată, a unei rețele de interese care de decenii otrăvește conștiința acestui popor.
Ceea ce vedem acum nu mai este o simplă întâmplare. Este contraatacul Imperiului Nonvalorii – o structură diformă, dar extrem de bine organizată, care a capturat România în cleștele său de fier de 35 de ani. Sub denumiri respectabile și aparențe onorabile, acest imperiu al nonvalorii este condus din umbră de aceiași stăpâni nevăzuți, care au rămas neclintiți în vârful puterii, indiferent de guvernele care s-au succedat la conducerea oficială a țării. Ei nu au plecat niciodată, doar și-au schimbat măștile. Sunt cei care au moștenit metodele fostei Securități și le-au adaptat cu cinism realităților postmoderne. Sunt ofițerii nevăzuți ai unui război rece care nu s-a încheiat niciodată pentru România. Cei care au pus mâna pe butoanele puterii reale – nu cele afișate în fața alegătorului naiv, ci cele care controlează cu adevărat destine, cariere, alegeri, valori și adevăruri. Săptămâna aceasta, întreaga lor orchestră s-a pus în mișcare cu o coeziune care frizează grotescul. Trompetele minciunii au sunat în perfectă armonie, fiecare televiziune, fiecare platformă „culturală”, fiecare personaj de vitrină a emis aceleași sloganuri, aceleași declarații false, aceleași diatribe împotriva celor care îndrăznesc să gândească altfel. A fost lansat, fără ezitare, arsenalul nuclear al dezinformării: manipulare psihologică, intoxicare mediatică, răstălmăcirea realității până la anularea completă a adevărului.
Adevărul – da, acel cuvânt care ar trebui să fie sacru în orice națiune sănătoasă – a fost din nou crucificat. Nu pe un deal cu trei cruci, ci în direct, în emisiuni colorate, cu „influenceri” zâmbitori și editoriale toxice. Adevărul a fost ucis cu sânge rece, pentru că adevărul este cel mai mare pericol pentru acești impostori care știu că, odată devoalați, se prăbușesc ireversibil. Din statui de carton presat, se vor transforma în zdrențe aruncate pe caldarâm…Frica lor este reală. Panica este autentică. O simți în gesturi, în isteria mediatică, în felul în care reacționează disproporționat la orice formă de disidență. Pentru că ei știu – și o simt cu o acuitate animalică – că momentul socotelilor se apropie.
Știu că, odată ce poporul se va trezi din hipnoza colectivă în care a fost ținut, nu va mai exista scăpare. Acești securiști decrepiți ai unui regim muribund, împreună cu rețeaua lor de acoperiți culturali – travestiți în mari valori, dar în fond simpli informatori ai intereselor obscure – au fost cei care v-au condus destinele. V-au furat viețile, viitorul, demnitatea. V-au transformat patria într-o colonie cu steag tricolor, dar fără suveranitate. Acum, mai mult ca oricând, se cere un Nürnberg al Trădării Naționale. Un tribunal al conștiinței românești. Iar dacă va fi nevoie de un referendum, poporul – cel real, nu cel manipulat – va vota pentru Adevăr, pentru Justiție, pentru Demnitate. Privirea noastră trebuie să se oprească, fără frică și fără menajamente, asupra „intelectualilor oficiali” ai sistemului: Andrei Pleșu – marele moralist de salon, Gabriel Liiceanu – ideologul relativismului servil, Mircea Cărtărescu – poetul fără țară, transformat în profet al globalismului de cafenea, Ana Blandiana – o voce sinistră a sistemului. În jurul lor, o ceată de epigoni și scribi obedienți, aliniați perfect în corul laudei reciproce. Acești ipochimeni nu au creat o cultură, ci o sectă. Nu au fost păzitori ai adevărului, ci contabili ai minciunii, înregimentând cuvintele sub steagul interesului. Cine îi susține? Cine îi legitimează? ONG-uri finanțate din afară, corporații interesate exclusiv de exploatarea economică, bugetari privilegiați, prostituatele din bordelurile politice, pensionari ai vechii gărzi comuniste, minorități ideologice, idioți utili și tineri dezrădăcinați, cu minți modelate să creadă că libertatea se reduce la dreptul de a te deplasa prin Europa și la un loc de muncă prost plătit în Occident.
Dar libertatea nu înseamnă doar să pleci. Înseamnă și puterea de a rămâne. De a construi. De a apăra ceea ce este al tău. A spune că a vota pentru adevăratele valori românești – familia, credința, cultura, identitatea – înseamnă izolare, este una dintre cele mai ticăloase manipulări. Nu te izolează nimeni dacă alegi să-ți aperi rădăcinile. Dimpotrivă, lumea întreagă respectă doar acele popoare care nu se rușinează de ele însele. Vom putea circula în Europa, dar cu fruntea sus, nu ca niște slugi umile cu eticheta „acceptat temporar”.
România nu este pierdută, dar este rănită. Iar rana trebuie curățată, altfel se va infecta până la putrezire. Adevărul trebuie spus, oricât de dureros ar fi. Timpul impostorilor, al turnătorilor cu epoleți și al filozofilor de serviciu trebuie să apună. Iar în zori, să renaștem, cu ochii larg deschiși, în țara pe care o merităm. Glumesc serios. A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Românii n-au simțul ridicolului. Ipochimenii care trăiesc ridicol nu dispar. Asta pentru că ONG-urile fac treaba statului. Nu vreau să legitimez această mascaradă a alegerilor. Vreau ce spun să fie legitimat și să doară. Nicușor Dan e un fel de Biden al României. Nu putem aștepta măști de schimbare. M-am săturat de băieții vechi cu față nouă.
Justiția selectivă e tot o formă de corupție. Un om slab e mai periculos decât un bandit. Urăsc mascarada dar noi vom trăi cu consecințele. În episoadele analizei de până acum v-am dat possibilitatea să citiți printre rânduri.
Sper c-am fost destul de clar pentru a vă convinge cu cine să votați. Nehotărâții nu –iI bag în nici o categorie.
Cu plecăciune. Pompiliu Comșa
