Cum vedeți țara peste douăzeci de ani?


de Melu Ghițelu cls a 3 a
Peste douăzeci de ani oamenii vor avea creer electronic și își vor seta singuri perioada de viață.Găleata va merge singură la containerul de gunoi și se va spăla repede la baie dacă va mai fi apă.Fiecare familie va avea câte un robot ION,care va face mâncare,curățenie,călcat,spălat,dat foc la casă.Tata nu se va mai duce la crâșmă ci doar prin apăsarea unui buton(ascuns de mama)va primi obișnuita sticlă de bere sau rachiu,cu eforturi minime.Va trebui să se ocupe doar de băut în liniște ,fără gâlgâieli zgomotoase pentru că dacă îl observă mama apasă un buton la robotul Ion și atunci,tata,va primi zece cozi de mătură pe spinarea umană,fără să-i atingă circuitele din creeraș.Când omul va avea nevoie la doctor pentru o operație de apendicită să zicem,nu va mai ajunge în spital ci doar la poarta instituției unde paznicul îi va face rapid o intervenție cu laser,direct în zona dureroasă,din picioare,la geam.În caz de operații mai grave se poate merge în spital,unde vor fi influenceri „specialiști”,vlogeri și roboței de serviciu.Bineînțeles,toți vor sta pe smartfoane,până vine următorul pacient.Atunci,roboțelul de la intrarea UPU,doar dintr-o privire cu cei patru ochi ai săi va face rapid o fișă cu starea,boala și ce trebuie făcut pacientului să nu mai ste-a pe hol bocind.Logic,acesta va fi trimis la farmacie să-și cumpere,după caz,un ochi,un picior,o mână sau un creer mai mare.
Lumea nu va mai merge la tribunale,procesele fiind foarte scurte și online iar la final,tot rapid,cetățeanul va primi despăgubiri sau va fi luat de mascați ,după cum se cere și dus în liniște la loc răcoros și îngust.
La masă,oamenii vor servi dimineața greere săritor cu pâine de mohor uscat și o cană de ceai din ce ai.La amiază câte o porție de pulpe 3D ,făcute pe calculator proaspete și ca desert o prâjitură falsă,totul pe o muzică robotică lentă.
La televizorul cât peretele, cetățeanul va putea urmări printre altele și istoria mâncării,unde vor vedea oameni din alte vremuri mâncând mici cu muștar și bând bere la halbă.Președinte va fi un nene cu creerul mare cât un pepene turcesc,care va vedea tot ce mișcă pe plai mioritic tocmai din Insulele Baleare,de pe un șezlong aflat la umbra unui cocotier bătrân.Prin puterea minții (electronice)va ține legătura cu parlamentul de pe cocioc și va da ordine influencerilor de acolo.
Cam așa văd eu țara peste douăzeci de ani doamna!











Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult