De ce nulitatile prospera in aceste vremuri tulburi?

De ce oare personalitățile sfârșesc în mizerie și ură, iar nulitățile prosperă în aceste vremuri tulburi și de neînțelesIstoria umanității este plină de paradoxuri, dar unul dintre cele mai dureroase se repetă obsesiv, din epocă în epocă: oamenii de valoare, personalitățile autentice, aceia care pun suflet, gând, sacrificiu și conștiință în ceea ce fac, par să fie împinși mereu spre margine, spre suferință, spre uitare. În schimb, nulitățile, cei fără merit, fără caracter, fără vocație, prosperă, urcă trepte nemeritate și ajung să conducă destinele altora. Această răsturnare a firescului nu este doar o dramă individuală, ci un simptom al unei societăți bolnave.De ce se întâmplă asta? Pentru că lumea de astăzi – dar și de ieri – nu mai are răbdare să asculte vocea profunzimii. Strălucirea adevărată, autentică, cere timp pentru a fi înțeleasă, pentru a fi apreciată. În schimb, superficialitatea se vinde rapid, e ușor de consumat, flatează instinctele primare și nu cere efort. Personalitățile luminează încet, discret, prin valori, prin muncă și adevăr. Nulitățile ard repede, zgomotos, prin scandal, manipulare și interese mărunte. Și societatea, obosită sau orbită, alege mai mereu spectacolul în locul esenței.Mai există și un alt mecanism crud: omul valoros incomodează. El obligă prin simpla sa prezență la reflecție, la comparație, la schimbare. Or, mediocritatea, care se simte amenințată, știe să se coalizeze, să excludă, să murdărească. Ura care înconjoară personalitățile nu este altceva decât expresia fricii și a neputinței celor mici de a suporta măreția celor mari.Așadar, nulitățile prosperă nu pentru că ar avea o forță proprie, ci pentru că își construiesc succesul pe complicități, rețele și compromisuri. Într-o lume unde minciuna devine monedă de schimb, iar impostura este ridicată la rang de virtute, adevărul devine periculos și autenticitatea – un handicap.Dar oare până când? O societate care își sacrifică personalitățile și își glorifică nulitățile nu face altceva decât să își pregătească propria decădere. Valorile adevărate, chiar dacă sunt alungate și prigonite, nu pot fi distruse. Ele rămân, tăcute, ca o brazdă vie în pământul ars, pregătind renașterea. Iar nulitățile, chiar dacă prosperă vremelnic, nu pot clădi nimic durabil – ele sunt doar umbre care se risipesc la prima lumină a adevărului.De aceea, întrebarea nu este doar „de ce se întâmplă asta?”, ci și „ce facem noi pentru a opri această răsturnare a firescului?”. Răspunsul nu poate veni decât din curajul fiecăruia de a nu mai aplauda minciuna și impostura, de a nu mai hrăni gloria nulităților, ci de a sprijini – chiar și în tăcere, chiar și în discreție – pe cei care ard cu adevărat pentru binele comun.Pentru că, în cele din urmă, adevărata dramă nu este că personalitățile sfârșesc în mizerie și ură, ci că mulțimile acceptă să fie conduse de nimicuri, lăsând ca prezentul și viitorul să fie confiscate de zgomotul gol al imposturii.De ce oare personalitățile sfârșesc în mizerie și ură, iar nulitățile prosperă în aceste vremuri tulburi și de neînțelesIstoria umanității este plină de paradoxuri, dar unul dintre cele mai dureroase se repetă obsesiv, din epocă în epocă: oamenii de valoare, personalitățile autentice, aceia care pun suflet, gând, sacrificiu și conștiință în ceea ce fac, par să fie împinși mereu spre margine, spre suferință, spre uitare. În schimb, nulitățile, cei fără merit, fără caracter, fără vocație, prosperă, urcă trepte nemeritate și ajung să conducă destinele altora. Această răsturnare a firescului nu este doar o dramă individuală, ci un simptom al unei societăți bolnave.De ce se întâmplă asta? Pentru că lumea de astăzi – dar și de ieri – nu mai are răbdare să asculte vocea profunzimii. Strălucirea adevărată, autentică, cere timp pentru a fi înțeleasă, pentru a fi apreciată. În schimb, superficialitatea se vinde rapid, e ușor de consumat, flatează instinctele primare și nu cere efort. Personalitățile luminează încet, discret, prin valori, prin muncă și adevăr. Nulitățile ard repede, zgomotos, prin scandal, manipulare și interese mărunte. Și societatea, obosită sau orbită, alege mai mereu spectacolul în locul esenței.Mai există și un alt mecanism crud: omul valoros incomodează. El obligă prin simpla sa prezență la reflecție, la comparație, la schimbare. Or, mediocritatea, care se simte amenințată, știe să se coalizeze, să excludă, să murdărească. Ura care înconjoară personalitățile nu este altceva decât expresia fricii și a neputinței celor mici de a suporta măreția celor mari.Așadar, nulitățile prosperă nu pentru că ar avea o forță proprie, ci pentru că își construiesc succesul pe complicități, rețele și compromisuri. Într-o lume unde minciuna devine monedă de schimb, iar impostura este ridicată la rang de virtute, adevărul devine periculos și autenticitatea – un handicap.Dar oare până când? O societate care își sacrifică personalitățile și își glorifică nulitățile nu face altceva decât să își pregătească propria decădere. Valorile adevărate, chiar dacă sunt alungate și prigonite, nu pot fi distruse. Ele rămân, tăcute, ca o brazdă vie în pământul ars, pregătind renașterea. Iar nulitățile, chiar dacă prosperă vremelnic, nu pot clădi nimic durabil – ele sunt doar umbre care se risipesc la prima lumină a adevărului.De aceea, întrebarea nu este doar „de ce se întâmplă asta?”, ci și „ce facem noi pentru a opri această răsturnare a firescului?”. Răspunsul nu poate veni decât din curajul fiecăruia de a nu mai aplauda minciuna și impostura, de a nu mai hrăni gloria nulităților, ci de a sprijini – chiar și în tăcere, chiar și în discreție – pe cei care ard cu adevărat pentru binele comun.Pentru că, în cele din urmă, adevărata dramă nu este că personalitățile sfârșesc în mizerie și ură, ci că mulțimile acceptă să fie conduse de nimicuri, lăsând ca prezentul și viitorul să fie confiscate de zgomotul gol al imposturii.