De la 1 iunie se deschide circulația pe Transalpina

CNAIR a transmis că circulația rutieră pe Transalpina se deschide începând cu data de 1 iunie. Astfel, sectorul de drum montan dintre Rânca și Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 – 18:00.

„Se redeschide circulația pe Transalpina de pe data de 1 iunie 2024! În urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR (inclusiv de la DRDP Craiova și SDN Târgu Jiu), a fost luată decizia redeschiderii circulației rutiere pe Transalpina începând cu data de 1.06. 2024”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a directorului CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit directorului CNAIR, în afara intervalui orar 08:00 – 18:00 accesul este interzis din cauze obiective care țin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine.

„De asemenea limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranță”, precizează directorul CNAIR.

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult