A doua administrație a președintelui american Donald Trump are abia patru luni, dar deja se conturează o doctrină de politică externă. Și, la fel ca multe alte aspecte ale președinției sale, aceasta reprezintă o schimbare radicală față de trecut, scrie Richard Haass într-o analiză Project Syndicate .
<< Doctrinele joacă un rol important în politica externă americană. Prin Doctrina Monroe, anunțată în 1823, Statele Unite au afirmat că vor fi puterea preeminentă în emisfera vestică și că vor împiedica alte țări să stabilească poziții strategice competitive în regiune. La începutul Războiului Rece, Doctrina Truman promitea sprijinul SUA țărilor care luptau împotriva comunismului și subversiunii susținute de Uniunea Sovietică.
Mai recent, Doctrina Carter a semnalat că SUA nu vor rămâne pasive dacă o forță externă va încerca să preia controlul asupra regiunii bogate în petrol din Golful Persic. Doctrina Reagan a promis asistență forțelor și țărilor anticomuniste și antisovietice. Doctrina Libertății a lui George W. Bush, printre altele, a clarificat că nici teroriștii, nici cei care îi adăposteau nu vor fi feriti de atacuri.
Ceea ce au în comun aceste doctrine și altele este faptul că semnalează mai multor audiențe interesele critice ale SUA și ceea ce SUA este pregătită să facă pentru a le promova. Doctrinele au scopul de a liniști prietenii și aliații, de a descuraja dușmanii reali sau potențiali, de a mobiliza birocrația însărcinată cu probleme de securitate națională și de a educa publicul.
Deși nu a fost prezentată în mod explicit o doctrină Trump, una a început totuși să se contureze. Am putea să o numim doctrina „întoarce privirea” sau doctrina „nu e treaba noastră”.
Indiferent de denumire, doctrina semnalează că SUA nu vor mai încerca să influențeze sau să reacționeze la modul în care țările se comportă în interiorul granițelor lor. Administrația s-a abținut să-l critice pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru arestarea principalului său adversar politic, pe premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru încercările repetate de a slăbi sistemul judiciar al țării, sau pe premierul ungar Viktor Orbán, care a subminat în mod constant instituțiile democratice din țara sa.
Deși Trump a criticat politica externă a președintelui rus Vladimir Putin și politica economică a președintelui chinez Xi Jinping, el nu a ridicat problema represiunii exercitate de acești lideri asupra propriului popor. Administrația Trump a redus sau a desființat multe dintre instrumentele utilizate de mult timp pentru promovarea societății civile și a mișcărilor democratice din întreaga lume, printre care Voice of America, Agenția pentru Dezvoltare Internațională și Fundația Națională pentru Democrație.
Cea mai apropiată exprimare publică a noii doctrine a avut loc în Arabia Saudită, pe 13 mai. Trump a vorbit cu admirație despre ceea ce a descris ca fiind marea transformare a acestei țări, adăugând că „nu a venit de la intervenționiștii occidentali … care vă dau lecții despre cum să trăiți și cum să vă conduceți propriile afaceri … În ultimii ani, prea mulți președinți americani au fost afectați de ideea că este datoria noastră să cercetăm sufletele liderilor străini și să folosim politica SUA pentru a le spăla păcatele”.
Acțiunile lui Trump, mai ales urmărirea acordurilor comerciale cu guverne autoritare din Golf și dincolo de acesta, subliniază importanța acestor cuvinte. Spre deosebire de Reagan, Carter, Bush, Barack Obama și Joe Biden, Trump a clarificat că SUA nu au niciun interes să promoveze drepturile omului și democrația, să se pronunțe împotriva abuzurilor autoritare și să facă presiuni pentru eliberarea disidenților politici.
Desigur, doctrina „mută-ți privirea” evită excesele care au caracterizat președinția lui Bush, când zelul pentru răspândirea democrației a dus la invazia costisitoare și nechibzuită a Irakului. De asemenea, aceasta facilitează colaborarea constructivă a SUA cu guverne care aplică politici interne care, în mod normal, ar constitui un obstacol în calea relațiilor comerciale sau a cooperării pe probleme bilaterale, regionale sau globale critice.
Dar dezavantajele noii abordări compensează aceste considerente. Doctrina Trump crește șansele ca guvernele înclinate în acest sens să intensifice represiunea internă și eforturile de subminare a democrației – o formă de guvernare asociată adesea nu doar cu o mai mare libertate personală, ci și cu piețe libere susținute de statul de drept și o politică externă mai puțin agresivă. De promovarea democrației beneficiază astfel investitorii americani și limitează riscul ca America să se afunde în conflicte externe costisitoare sau prelungite.
Doctrina Trump îndepărtează, de asemenea, SUA de mulți dintre prietenii și aliații săi tradiționali, dintre care majoritatea, nu întâmplător, sunt democrații. O astfel de înstrăinare acționează împotriva influenței americane.
Cu toate acestea, capacitatea SUA de a conduce o politică externă care să sprijine libertatea în străinătate depinde în mare măsură de disponibilitatea sa de a practica ceea ce predică. Nicio țară nu poate vorbi fără să acționeze, iar încălcarea de către administrația Trump a multor norme și practici care susțin democrația ar submina capacitatea sa de a o promova în altă parte, dacă ar fi dispusă să o facă.
Nicio doctrină nu este pe deplin coerentă – în timpul Războiului Rece, SUA au susținut adesea anticomuniști care erau orice altceva decât democrați – iar doctrina lui Trump nu face excepție. Există o tendință egoistă, de dreapta. Administrația sa a criticat guvernele europene și și-a exprimat clar preferința pentru forțele de extremă dreapta, inclusiv pentru naționalistul Karol Nawrocki, care a câștigat președinția Poloniei. În ciuda reducerii implicării externe a Americii, Trump a dus și o campanie împotriva Groenlandei și Canadei.
Dar acestea sunt excepții. Ideea centrală a doctrinei Trump – de a nu permite comportamentului antidemocratic să stea în calea afacerilor – este clară.
Multă vreme, SUA au căutat să schimbe lumea, enervând pe unii și inspirând pe alții. Acele vremuri au apus, în unele privințe în bine, dar în mare parte în rău. SUA s-au schimbat. Încep să semene cu multe dintre țările și guvernele pe care le criticau odinioară. Este pe atât de tragic pe cât este de ironic. >>
Nu este clar dacă această doctrină va duce la o lume mai stabilă sau mai haotică. Dar un lucru e sigur: în Trump 2.0, politica externă nu mai are suflet, ci doar portofel. Și dacă vrei să fii partener strategic al SUA, uită de drepturile omului – și nu uita să plătești în avans.