Doi deputați PSD au inițiat un proiect de protecție a obiectivelor militare 

 Deputaţii PSD Alfred Simonis şi Mihai Weber au depus la Senat un proiect de lege privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare. Scopul proiectului este introducerea unui mecanism de protecţie a obiectivelor militare care deservesc activităţilor pentru securitatea naţională.

Potrivit proiectului de lege, obiectivele militare care deservesc activităţi pentru securitatea naţională se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). De asemenea, vor fi reglementate, în mod expres, categoriile de activități care se pot desfășura în zonele cu regim de protecție specială. În jurul obiectivelor militare care deservesc activități pentru securitatea națională, se instituie, în extravilan, pe o rază de 2.400 de metri, zone cu regim de protecţie special. De asemenea, potrivit News.ro, în zonele cu regim de protecţie specială este interzisă „executarea oricăror construcţii, amenajări sau instalaţii supraterane, indiferent de regimul de înălţime, precum şi subterane, cu excepţia celor situate pe terenuri aflate în proprietatea/administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi numai dacă există avizul acestuia”.

Zonele cu regim de protecţie specială sunt preluate în planurile urbanistice generale şi în regulamentele aferente acestora și apoi sunt publicate de către autorităţi pe site-ul propriu, cu menţionarea interdicţiilor instituite.Proiectul a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

Proiectul de lege vine in contextul in care tot mai mulți spioni chinezi și teroriști iranieni sunt surprinși în apropierea bazelor militare americane, avertizează un congresmen american

Related posts

De treizeci și ceva de ani, mergem la alegeri, ca la chioșcul loto-prono de după colț.

Eu sunt mic, nu știu nimic! Corect! Dar măcar poți să-ți tai unghiuțele …

Corespondență în exclusivitate din SUA. Washington, scena reafirmării strategice

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult