1.Inventezi tot felul de boli ale animalelor și, pentru câteva exemplare care ar prezenta simptome asemănătoare, ucizi sute de mii.
2. Anunți rapid direcțiile internaționale de necazul abătut asupra țării tale, ca să te asiguri că, pe o perioadă de câteva luni (sau ani), nu mai poți exporta animale.
3. Direcțiile internaționale vin cu soluția: despăgubiri mari pentru crescătorii de animale. Aceștia nu-și dau seama imediat că, prin acceptarea despăgubirilor, devin complici cu cei care îi împing ușor-ușor să abandoneze zootehnia.
4. Creezi ruperi de stoc în magazine prin uciderea în masă, pe o perioadă lungă, a animalelor: porci, păsări, ovine, bovine. Cine vrea carne animală să plătească mai mult; dacă nu, au băieții alternative artificiale mult mai sigure și eficiente.
5. După ce ai terminat cu hrana animală, treci la agricultură. Impui fermierului tot felul de norme aberante, îl obligi să nu mai folosească îngrășămintele care îi obțineau producția optimă, îi pui taxe de carbon, îi blochezi accesul în magazinele de desfacere locale, pe care le umpli cu produse de proastă calitate din export, că aici nu mai contează carbonul. Dacă nu cedează nici așa, îi oferi despăgubiri mari ca să abandoneze agricultura (vezi Belgia și Olanda). Scopul final: redistribuirea terenurilor agricole de la micii fermieri la marile corporații.
6. Transformi terenurile arabile în câmpuri solare eoliene.
7. Controlezi lanțul de aprovizionare local prin corporațiile internaționale.
Când criza este creată, vii și cu soluția: alimentația pe bază de gândaci și carne artificială. Începi sa o promovezi mai întâi ca o curiozitate, apoi ca o alternativă la alimentația clasică, pui “comunitatea știintifică” să inventeze beneficii, apoi vii direct si o impui ca normă.
