Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Educatie » Bucuria unei mame! Fiul său a ajuns director la şcoala unde lucrează ca femeie de serviciu 

Bucuria unei mame! Fiul său a ajuns director la şcoala unde lucrează ca femeie de serviciu 

Fiul unei femei de serviciu din Bilca, judeţul Suceava, a devenit directorul şcolii la care a fost elev în copilărie şi la care mama sa a muncit ani la rând. Femeia, pe nume Elena Negru, a început să lucreze ca şi femeie de serviciu în urmă cu mai bine de 16 ani ca să îşi poată susţine copiii la facultate, iar acum, după atât de multă trudă, vede roadele sacrificiilor sale. De curând, suceveanca a tras cot la cot cu fiul său pentru a renova şcoala din comună. Unitatea de învăţământ a fost finanţată parţial de o fundaţie din Bucureşti cu sprijinul căreia directorul a reuşit să renoveze mai multe săli de curs. Alături de echipa de muncitori şi de fiul său, doamna Elena a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi ajuta copilul în perioada lucrărilor. Elena Negru povesteşte cu duioşie în glas despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-şi vedea copiii împliniţi, susţinând că nu îi pare rău, văzând acum că jertfele ei au dat roade.
„Am trei copii: domnul director, o fată care e profesoară de engleză, şi încă o fiică mai micuţă care e consilier de probaţiune la Suceava acum”, a explicat femeia. „Da, mama mea este femeie de serviciu. Cu banii câştigaţi, de cele mai multe ori puţini, m-a ţinut în şcoli, la liceu şi la Universitate. Am făcut liceul la Hurmuzachi şi universitatea la Suceava, am făcut Facultatea de Istorie – Geografie, ca specializare sunt profesor de istorie şi geografie. Sunt director de 13 ani, iar vechime în învăţământ în total 22 de ani”, a declarat Costică Negru, fiul Elenei Negru şi directorul Şcolii „George Tofan” din localitatea Bilica. „Alături de mine, în şcoală, se află şi soţia mea, nu doar mama. Ne bucurăm de prezenţa fiecăruia şi muncim din greu ca şcoala să fie una exemplară”, a mai spus directorul.

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult