FRF face noi schimbări în fotbalul românesc

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat în şedinţa sa de marţi noi modificări în manualul pentru clasificarea academiilor de copii şi juniori care vizează îmbunătţirea activităţii acestora în conformitate cu obiectivul strategic al FRF de a dezvolta fotbalul juvenil şi de a creşte standardele competiţiilor naţionale. onform site-ului oficial al FRF, începând cu clasificarea aferentă sezonului 2026-2027, academiile vor trebui să întrunească o nouă cerinţă, pe lângă cele 10 deja existente, în cadrul „Programului de dezvoltare a fotbalului juvenil”: un plan detaliat de dezvoltare, ce va cuprinde şi acţiuni individuale pentru fiecare tânăr sportiv. Cluburile din Liga I şi Liga a II-a care au echipă secundă vor beneficia de un punctaj superior dacă minimum 50% dintre jucătorii echipei secunde în sezonul 2025-2026 provin din academie, având cel puţin un an de activitate în categoria 16-19 ani. Începând cu sezonul 2026-2027, acest procent va creşte la 75%. Începând cu clasificarea pentru sezonul 2025-2026, vor fi punctate doar echipele clubului care participă în competiţiile organizate de FRF. Noua distribuţie a importanţei fiecărui domeniu în evaluarea academiilor este: strategie şi filozofie – 10,98%, echipe şi jucători – 12,20%, staff tehnic – 18,67%, staff suport -7,21%, antrenamente şi meciuri – 8,92%, infrastructură şi facilităţi – 21,51%, rezultate – 20,50%. De asemenea, se vor puncta licenţele UEFA B Juniori şi UEFA A Elită Tineret, precum şi cele pentru antrenorii de portari (UEFA A GK şi UEFA B GK). Începând cu clasificarea aferentă sezonului 2026-2027, vor fi incluşi în evaluare antrenorii coordonatori, care supervizează activitatea antrenorilor pentru categoriile de vârstă U11-U15 şi U16-U19. Printre modificările aprobate se mai numără: asistenţa medicală – Sistemul de punctare a fost diferenţiat în funcţie de tipul şi prezenţa personalului medical la antrenamente şi meciuri; fotbal feminin – Punctajul va fi proporţional cu numărul şi durata antrenamentelor echipelor pe categorii de vârstă; infrastructura -Au fost aliniate criteriile privind calitatea terenurilor de joc cu noile standarde de omologare a stadioanelor. Au fost stabilite calendarele pentru procedura de clasificarea a academiilor de fotbal pentru următoarele două sezoane, astfel: 2025-2026 va începe în ianuarie 2025, iar 2026-2027 în septembrie 2025.

Pompiliu Comșa

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult