Gaşca Zurli se destramă! Fetiţa Zurli a părăsit trupa

După 15 ani în care a fost simbolul formaţiei care a bucurat mii de copii,
Vero Caliman („Fetiţa Zurli”) a anunţat că părăseşte „Gaşca Zurli”. „De
peste 15 ani, fetiţa din mine s-a antrenat şi a făcut gimnastica artistică,
până când a ajuns la Olimpiadă. Acum este timpul să se retragă, pentru
că femeia Veronica merită şi ea o şansă. Vă rog să mă credeţi că am
sufletul în pioneze şi că nu mi-a fost deloc uşor să fac această alegere.
Întâlnirile cu voi şi iubirea din ochii copiilor mi-au dat putere şi energie
să continui chiar şi atunci când simţeam că nu mai pot. Părinţilor vreau
să le mulţumesc pentru încredere, pentru că şi-au lăsat copiii să se joace
cu mine şi cu colegii mei. Relaţia mea cu cei mici este nemuritoare, mi
se par sincer cele mai minunate creaturi de pe pământ, şi voi continua să
păstrez şi să hrănesc această relaţie specială prin toate proiectele în care
mă voi implica în viitor. Vă ţin la curent! Viitorul sună Vero”, a fost
mesajul lui Vero Căliman. Şi alţi doi colegi, Ionuţ Varodi („bucătăraşul
Lulu”) şi Răzvan Marina („Truli”/„Tura Vura”), şi-au anunţat plecarea
din proiectul fondat de Mirela Retegan.

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult