Indemnizațiile pensionarilor membri ai uniunilor de creație au rămas tot cele vechi

Odată cu primirea pensiilor majorate, începând de la 1 septembrie, pensionarii care sunt membri ai diverselor uniuni de creatori se așteptau ca și indemnizațiile respective să fie actualizate și majorate la rândul lor. Se pare însă că mai au de așteptat pentru acest lucru, deoarece legea care stă la baza acordării acestor indemnizații trebuie să fie la rândul ei actualizată.

Legea 8/2006 stabilește dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Astfel de uniuni sunt considerate persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creației muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice și al artelor plastice. Entități de acest tip care au membri pensionari și în Galați sunt, de exemplu, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Artiștilor Plastici, Uniunea Ziariștilor Profesioniști etc.

Pensionarii membri ai acestor uniuni de creație au dreptul la o indemnizație lunară în valoare de 50% din valoarea pensiei pe care o primesc. Până acum, la precedentele majorări și indexări ale pensiilor, valoarea acestor indemnizații s-a actualizat automat și imediat, astfel că fiecare pensie majorată a venit însoțită și de indemnizația majorată.

Însă pentru noile pensii majorate de la 1 septembrie, indemnizația de creator primită în această lună a rămas tot cea veche. Casa Națională de Pensii Publice s-a autosesizat în acest caz și a adus situația în atenția Ministerului Muncii, fiind nevoie de o modificare a Legii 8/2006. Mai multe amănunte ne-au fost furnizate de directorul executiv al Casei Județene de Pensii Galați, Ana Denis Aramă.

“Legea nr. 8/2006, republicată, prevede, la art. 1 alin. (4): Cuantumul indemnizației se  modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie. Prin urmare, indemnizația lunară se majorează odată cu majorarea pensiilor, ca urmare a creșterii valorii punctului de pensie.

Astfel, subliniem faptul că indemnizația acordată în temeiul Legii nr. 8/2006 a fost majorată la data de 01.01.2024, odată cu majorarea valorii punctului de pensie, conform art. 84 alin. (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. De asemenea, precizăm faptul că valoarea punctului de pensie prevăzut pentru anul 2024 nu s-a modificat.

În consecință, operațiunea de recalculare a drepturilor de pensie prevăzută la art. 144 din  Legea nr. 360/2023 nu produce efecte asupra cuantumului indemnizației stabilite în baza Legii nr. 8/2006, republicată. Totodată, se constată faptul că noțiunea “valoarea punctului de pensie” nu se mai regăsește în Legea nr. 360/2023 (ca parte din formula de calcul a drepturilor de pensie), situație în care, în prezent, nu mai există temei legal pentru majorarea indemnizațiilor stabilite în baza Legii nr. 8/2006, modificată și completată.

În acest context legislativ, se impune modificarea Legii nr. 8/2006, republicată, sens în care Casa Națională de Pensii Publice a sesizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult