Praid, Harghita — Inundațiile recente din zona Salinei Praid au readus în atenția publicului o problemă veche, ignorată sistematic de autorități timp de aproape un deceniu: infiltrațiile și alunecările de teren amplificate de tăierile ilegale de pădure, impactul reintroducerii castorului eurasiatic (Castor fiber) asupra infrastructurii hidrotehnice și habitatelor umane, în contextul degradării accelerate a pădurilor montane și a intervențiilor antropice inadecvate.
Castorii, de la reintroducere la risc sistemic
Între 1998 și 2003, printr-un proiect comun al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) și Ministerului Mediului din Germania, România a reintrodus 182 de castori pe râurile Olt, Mureș și Ialomița. Scopul inițial era ecologic: restaurarea unei specii dispărute și reechilibrarea ecosistemelor acvatice.
Dar ceea ce a început ca un proiect de conservare s-a transformat treptat într-o sursă de vulnerabilitate majoră pentru comunitățile locale. În 2016, barajele construite de castori pe pârâul Corund au dus la prima mare inundație care a afectat Salina Praid. De atunci, castorii au fost semnalați frecvent ca principal factor de risc în declanșarea de inundații locale prin devierea cursurilor de apă.
Într-un raport al Informației Harghitei din 2023, inginerul Darvas Ianos de la Apele Harghita declara fără echivoc: „Situația devine din ce în ce mai gravă”. Barajele de castori continuă să obstrucționeze evacuarea apelor, afectând drumuri, terenuri agricole și gospodării.
Între protecție și inacțiune
Problema este agravată de cadrul legal contradictoriu. Ordinul de ministru nr. 2383/2021, semnat în timpul mandatului lui Tánczos Barna (UDMR), protejează castorii ca specie strict conservată. Derogările sunt posibile doar în cazuri „bine justificate” și doar dacă sunt afectate „obiective speciale” – o formulare vagă care lasă loc de interpretare și tergiversare.
Între timp, brebii – simpatici în retorica ONG-urilor și promovați ca atracții turistice – continuă să se extindă nestingheriți în bazinele hidrografice din Ardeal.
Defrișările și reținerile de apă
Dar castorii nu sunt singurii vinovați. Infiltrațiile și alunecările de teren au fost amplificate de tăierile ilegale de pădure, în special pe versanții montani care alimentează râul Corund. În 2024, Direcția Silvică Harghita a raportat un volum de 130 mc de lemn tăiat ilegal doar de pe terenurile administrate de stat, cu un prejudiciu estimat la peste 100.000 lei. Alte 86 mc au fost exploatate ilegal de pe terenuri private.
La nivel național, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a identificat un volum de 25.000 mc de material lemnos introdus în circuitul economic fără proveniență legală, prin utilizarea ilegală a avizelor de transport. Anchetele sunt în curs, dar consecințele sunt deja vizibile: retenția naturală a apei în zonele montane a scăzut dramatic, favorizând viiturile rapide.
Proiecte de infrastructură, nereglementate
De asemenea, mai multe lucrări de infrastructură au fost realizate fără adaptarea la noile condiții hidrologice. Podețele construite pe afluenți ai Corundului nu respectă standardele de debit maxim, strangulând albia în puncte critice. În paralel, numeroase construcții rezidențiale au fost ridicate în zone inundabile, fără planuri de prevenție sau evacuare.
Consecințele unei politici hibride
Ceea ce vedem astăzi la Praid nu este doar rezultatul acțiunii unor rozătoare, ci al unui cumul de decizii neinspirate, ignoranță administrativă și lipsă de voință politică. În spatele simpatiei pentru faună, se ascunde lipsa unei politici coerente de echilibru între conservare și siguranță publică.
În tot acest timp, autoritățile locale au ridicat din umeri, invocând lipsa de competență sau de pârghii legale. Iar cetățenii din Praid – un loc cândva simbol al mândriei transilvănene – se luptă acum cu igrasia în pereți, cu livezi distruse și cu incertitudinea că în anul viitor n-ar putea fi mai rău.
Întrebările care rămân
- Cât timp vor mai fi tolerate tăierile ilegale de pădure, castorii ca specie protejată în zone unde afectează direct viața umană și economică?
- Cine răspunde pentru eșecul de a interveni în cei aproape 10 ani de avertismente?
- Care este strategia pe termen lung pentru prevenirea inundațiilor în bazinele de munte deja compromise de defrișări?
- Responsabilitatea politică în cazul Salinei Praid nu este doar o chestiune de nepăsare administrativă, ci un simptom al unei guvernări care ignoră zonele-cheie pentru dezvoltarea durabilă a României. În timp ce ONG-uri din Ungaria reușesc să facă lobby eficient pentru conservarea patrimoniului natural și să atragă fonduri europene pentru protejarea zonelor cu faună sensibilă – inclusiv pentru protejarea castorilor, care în mod ironic au contribuit la una dintre inundațiile anterioare din salină – autoritățile române au rămas prizonierele propriilor interese de partid și ale rețelelor de sinecuri. Aici nu doar castorii au barat apa, ci și birocrația, lenea funcționarului public și absența unei viziuni strategice pentru turism și protejarea resurselor minerale. Lobby-ul eficient în Ungaria pentru cauze de mediu, inclusiv fauna, contrastează dureros cu incapacitatea autorităților române de a face măcar un baraj care să protejeze cea mai mare rezervă de sare a țării. Într-o regiune în care turismul este pâinea de zi cu zi a mii de familii, lipsa acțiunii rapide e o crimă economică și socială. Cât timp vor mai fi tolerate dezastrele anunțate?
Până vom avea un răspuns coerent, natura își va urma cursul. Iar oamenii – între „obiective speciale” vor continua să suporte consecințele unei ecologii prost administrate.
