17,2 milioane de alegători, 14,8 milioane prezenți – record neatins de atunci (și greu de crezut că-l mai doboară cineva cât timp Netflix ține urna de vot sub ratingul Rotten Tomatoes).
80 (optzeci!) de partide pe un singur buletin de vot, mai gros decât orice revistă cu integrame. Cine găsea PNȚ-ul la pagina 27 merita, sincer, diplomă de iscusință.
La ASE și la Liceul „Spiru Haret” șerpuiau coloane de oameni convinși că la capătul lor se dă, dacă nu banane, măcar democrație la kilogram. O oră şi jumătate aşteptare: fitness civic înainte să existe cuvântul „aerobic”.
Ion Iliescu, 85 %. Rațiu + Câmpeanu, 15 %. Diferență cât deplasarea Pământului față de Pluto. Occidentul, bulversat, consigna: „România a rupt trendul. Restul esticilor au ales opoziția; românii – un comunism cu zâmbet”. Noi îi spuneam doar omul simplu, însă atât de iubit.
La Televiziunea Națională, sigurul influencer
Talk-show cu un singur invitat constant (FSN); clipuri cu minerii care jurau că „Nu ne vindem țara”;
Ion Rațiu apare la miezul nopții, între Teleenciclopedia și „Cântarea României (best of)”.
În termeni de azi: algoritmul era setat pe autoplay FSN, fără drept de skip.
Observatorii lui senatorului Joe Lieberman notau elegant „violări repetate ale secretului votului” și „resurse guvernamentale folosite fără restricții”. În traducere liberă: „a fost cam ca la meciurile în care gazdele joacă și pe post de arbitru”.
Contestații:
Ion Rațiu: „Au votat morții!”
Radu Câmpeanu: „Rezultate monstruos de exagerate!”
BEC: „Verificăm… A, nu, totul ok, mulțumim!”
De ce n-a prins mesajul anti-comunist?
Pentru că mulți români nu-și doreau schimbare, ci siguranța că mîine coada rămâne la fel, eventual cu ceva salam extra. Iliescu oferea continuitate blândă. Rațiu și Câmpeanu vorbeau de capitalism, privatizare și, grozăvie, de „proprietate privată” – noțiuni exotice ca sushi în 1990.
Morala (scurtă, că n-avem 30 de ani la dispoziție)
Democrația nu vine la pachet cu manualul de utilizare. O primești, o butonezi și, până te prinzi cum funcționează, deja ai băgat dischetă cu FSN.exe și ți-a blocat sistemul următorul deceniu.
⚐ 35 de ani mai târziu:
Avem mai mulți alegători pe liste decât populație efectiv rezidentă;
Prezența a scăzut de la 86 % la puțin peste 50 %, dar măcar nu mai stăm la coadă la 5 dimineața;
Iliescu e pensionar, buletinele au devenit A4, iar televiziunile s-au înmulțit ca partidele de atunci – diferența e că azi fiecare are propriul sondaj în care conduce detașat.
„Duminica Orbului” nu se uită, se repetă subtil la fiecare ciclu electoral: când nu citeşti tot buletinul, s-ar putea să pui ştampila tot pe prima pagină. În rest, spor la democrație și nu uitaţi: coada e doar un plugin istoric, se poate dezinstala din setări!