Izvorul Tămăduirii 2024. Tradiții și obiceiuri pentru spor și sănătate

În fiecare an, în prima vineri după Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, un praznic dedicat Maicii Domnului. Numele de Izvorul Tămăduirii aduce în memoria credincioșilor o serie de minuni petrecute la un izvor situat în apropierea Constantinopolului.

Gospodinele respectă ziua de prăznuire și se abțin de la spălat, călcatul rufelor și croitul îmbrăcămintei, deoarece se crede că aceste activități nu vor aduce folos și nu vor fi niciodată terminate. La țară, gospodarii stropesc cu apă sfințită vitele de povară, în scopul menținerii sănătății acestora și sporirii productivității în activitățile agricole. Pentru a asigura un an roditor, oamenii udă cu apă sfințită grădinile și livezile în ziua praznicului, ritual care are și rolul de a proteja recoltele de grindină. Slujba de sfințire a apei, cunoscută sub numele de Agheasma Mică, este un moment important în această zi, la care creștinii ortodocși participă pentru a primi binecuvântarea și protecția divină.

În unele regiuni ale țării, adolescenții fac legământul juvenil în această zi. Acest obicei presupune rostirea unui jurământ solemn, schimbul unor obiecte simbolice și organizarea unor festivități cu caracter ritualic. Persoanele implicate în legământ se întâlnesc anual sau, după căsătorie, la Rusalii, menținând legătura și comportându-se ca adevărați membri ai aceleiași familii. Încrederea reciprocă și sprijinul sunt valorile fundamentale ale acestui jurământ, iar conform tradiției, se consideră că cei care se spală cu rouă și beau agheasmă în această zi se feresc de boli și primesc vindecare. În unele regiuni, se practicau și vrăjile, iar femeile care lăsau un vas cu apă în biserică peste noapte, recoltând-o după slujba de vineri, se credea că sunt ferite de necazuri dacă se spală cu acea apă.

Related posts

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

Inregistrare, înregistrare dar să o știm și noi poporul… poporul horeca!

România, te stingi încet, dar sigur… și doare

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult