La terminalul de pasageri al portului Constanța a acostat nava fluvială de croazieră, Viking Rinda

În perioada 26-28 octombrie, la terminalul de pasageri al portului Constanța este acostată nava fluvială de croazieră Viking Rinda. La bordul navei sunt 176 de turiști, majoritatea din Statele Unite ale Americii, Canada, Australia și Marea Britanie, care au portul Constanța ca ultimă escală din croaziera pe Dunăre începută la Viena. Ei vor vizita sâmbătă orașul, Delta Dunării și Crama Murfatlar, pentru ca duminică să se debarce și să se îndrepte spre aeroport.

Duminică, pe nava Viking Rinda, se va îmbarca o nouă serie de pasageri care vor avea program turistic în zona Dobrogei. Ei vor porni luni într-o croazieră care include următoarele orașe: Nikopol, Vidin, Donji Milanovac, Belgrade, Novi Sad, Vukovar, Ilok, Mohacs, Budapest, Bratislava, Viena.

Sursă, foto: Constanța Port

Pompiliu Comșa

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult