La Casa Cuza a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galați a fost lansată complexa carte a Elsei Stavro, „Identitatea aromânilor din Albania, de la elenizare și dictatura atee, la interculturalism”, apărută la Ed. Etnologică, București, 2024. Și, într-adevăr, pe lângă partea strict științifică a apariției editoriale de 331 de pagini (volumul cuprinde lucrarea de doctorat a Elsei Stavro, al cărei îndrumător a fost prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu), câte povești se ascund în paginile cărții! Unele dintre acestea, cât se poate de… românești, reliefând un adevăr istoric prea puțin cunoscut: contribuția românilor, în general, și a aromânilor, în particular, la apariția și consolidarea statului albanez modern! Cert este că, dincolo de această parte de bucurie a Istoriei, este surprinsă și partea întunecată a Istoriei: iminenta dispariție a aromânilor din Albania, recunoscuți ca minoritate abia în anul 2017, „albanizarea” acestora, după deja trecuta elenizare, fiind un fapt contemporan care nu poate fi contrazis… statistic. Totuși, continua muncă de cercetare a Elsei Stravo (în aceeași seară a mai fost prezentată o nouă apariție editorială, asupra căreia vom reveni, un „album” fotografic realizat de un colectiv, unde este și neobosita Elsa Stavro, alături de Emil Țîrcomnicu și Cătălin Alexa, al cărui titlu este semnificativ: „Lecturi vizuale etnologice la aromânii din Albania – Tirana, Kavaja, Durres: memorie, tradiție, grai, patrimoniu”!) ne face să fim optimiști: dincolo de ultima cifră vehiculată (doar 2.459 de persoane declarate aromâne, la ultimul recensământ), când începi să călătorești cu adevărat în localitățile Albaniei, intrând în contact cu oamenii, se observă, și cu mult umor, dar și cu tristețe, că mulți sunt aromâni, dar nu se declară astfel.
Pompiliu Comșa