Într-o Românie tot mai polarizată și confuză, în care istoria se scrie cu pixul fricii și guma cenzurii, Legea Vexler a declanșat un scandal de proporții. Ceea ce se pretinde a fi o „lege a memoriei și demnității” pare, în realitate, o bombă cu ceas pusă la temelia libertății de exprimare și a identității naționale.
Senatorul Claudiu Târziu, într-o luare de poziție fără echivoc, acuză că noul text legislativ adoptat de Parlament încalcă flagrant Constituția și deschide drumul unui regim ideologic de tip neo-inchizitorial. Formula legislativă, nedefinită juridic și laxă conceptual, incriminează „materiale legionare” și „idei cu potențial xenofob” fără să explice nici ce înseamnă acestea, nici cine le stabilește natura delictuală.
„Este cenzură pură, un abuz asupra gândirii și o stigmatizare a culturii românești. Nu mai este vorba despre combaterea urii, ci despre instaurarea fricii”, spune Târziu, evocând faptul că, sub acest pretext, pot fi condamnate opere și personalități precum Eminescu, Alecsandri, Iorga, Nae Ionescu, Goga sau chiar Regele Mihai.
Fără să beneficieze de „protecția” noii legi, procurorii au deschis deja anchete împotriva unor intelectuali pe baza unor acuzații absurde.
Cazul lui Călin Georgescu este emblematic: i s-au imputat viziuni de regenerare națională prin „palingeneză” și elogii aduse unor figuri istorice controversate – toate acestea, în logica noii legi, l-ar putea trimite direct în pușcărie. Probabil la fel ar fi vrut sa faca cu Elena Lasconi celalat candidat pe care au lasat-o fara venituri in plina campanie drept pedeapsa ca a ajuns in turul 2 la alegerile din 2024.
Ce urmează? Interzicerea poeziilor lui Eminescu pentru că a scris „Doina”? Scoaterea lui Iorga din manuale pentru că a combătut bolșevismul? Rescrierea literaturii române pentru a nu mai ofensa „vulnerabilități ideologice”?
Nicușor Dan, un gest de normalitate într-o țară anormală
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat trimițând legea la Curtea Constituțională, invocând exact aceste derapaje. A făcut-o în virtutea prerogativelor sale constituționale, însă reacția a fost halucinantă: inițiatorul legii, deputatul Silviu Vexler, a returnat o distincție oferită de statul român, considerând demersul o ofensă personală. O reacție disproporționată, dar simptomatică pentru climatul de intoleranță în care ne afundăm.
Să critici o lege e o formă de patriotism democratic, nu o crimă de gândire. Să pui întrebări e un drept, nu o vină. Să aperi dreptul de a nu fi de acord e esența civilizației.
Lege sau armă ideologică?
Criticii Legii Vexler avertizează că, în forma actuală, aceasta nu doar că încalcă principiile fundamentale ale statului de drept, dar poate deveni un instrument de represiune împotriva românilor care își iubesc țara și vor să-și onoreze înaintașii. Un text de drept penal cu termeni nedefiniți e o bombă legislativă. Dacă o astfel de lege intră în vigoare, oricine poate deveni țintă. Nu pentru ce face, ci pentru ce gândește.
Este o formă de control care amintește de vremuri pe care le credeam apuse.
Până aici! Nu luați demnitatea, nici istoria!
Istoria României nu este o rușine. Cultura română nu e un delict. Dragostea de neam și identitate nu este o infracțiune.
Nu vom accepta ca în numele unor interpretări ideologice să fim condamnați pentru că îl citim pe Eminescu sau pentru că ne închinăm eroilor noștri.
România nu e o colonie a corectitudinii politice. Și nu va fi.
