Miniportret Luiza Ștefănescu

Cu acest prilej vreau să o menționez pe una dintre primele femei scafandru autonom din țară, doamna Luiza Ștefănescu. A fost eleva Clubului Pionierilor Marinari – Aquanauți începând cu anul 1972, club înființat și condus de către comandorul Constantin Scarlat, pionier al scafandreriei autonome românești dar și întemeietorul arheologiei subacvatice din țara noastră. Având aptitudini deosebite pentru acest sport subacvatic, dna. Luiza Ștefănescu a activat timp de câțiva ani în cadrul acestui club, experimentând numeroase scufundări în bazin, în mare și în lacul Siutghiol. Își amintește cu plăcere de acei ani în care comandorul C. Scarlat le-a fost ca un adevărat părinte, insuflându-le încredere dar și cunoștințele necesare pentru explorarea adâncurilor în cele mai grele condiții.

Pompiliu Comșa

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult