Nea Ilie, ajuns întâmplător – sau nu – premier al României, s-a trezit în fruntea țării cu pălăria de gospodar, dar cu năravuri de birjar. A vorbit frumos în campanie, cu accentul lui autentic de „om din popor”, a promis că o să fie alături de cei mulți, dar când a ajuns la Palat… s-a schimbat foaia.
– Cum, domnule premier, să ne ceri CASS pe pensie și CASS pe dividende? CASS pe salariu și pe aerul pe care-l respirăm? Asta nu mai e contribuție, asta e jupuială instituționalizată!
Ne întrebi dacă am plătit impozitul pe casă? Păi l-am plătit, nene, o viață-ntreagă! Pe banii din care am cumpărat casa, pe salariile muncite cu palmele crăpate, pe fiecare farfurie de ciorbă și fiecare cui bătut în perete. Și-acum, că bătrâna casă are 80 de ani și-i tremură și zidul de frig, tu vrei impozit de parcă e palatul tău cu marmură și sticlă de la Guvern?
Rușine, Nea Ilie! Rușine, că ai uitat de unde vii!
Ai ajuns acolo sus că ai vorbit ca noi, ai mers pe uliță, ai dat noroc cu oamenii, ai mâncat slănină în piață. Dar de când ai urcat pe scaunul mare, vorbești ca ăilalți – sofisticat și gol. Și ai început să vezi în popor nu oameni, ci surse de venit bugetar.
Păi ce reformă e asta, să crești impozitul pe casele care se prăbușesc, și să lași vilele băieților deștepți netaxate? Ce reformă e aia în care pensionarul plătește mai mult decât un CEO? Unde e echitatea, Nea Ilie?
Nu ne lua de proști. Știm că nu tu decizi tot, dar nici să te ascunzi după alții nu e cinstit. Că tot tu semnezi, tot tu aprobi, tot tu zâmbești la televizor, spunând că „țara merge bine”.
Țara nu merge bine, Nea Ilie. Merge doar pentru ai tăi. Restul, împingem România din spate și ne rupem umerii.
Am plătit destul, domnule prim-ministru. Nu mai cereți de la cei care n-au. Că s-ar putea să nu mai aibă nici răbdare. Reforma adevărată începe de sus, de la voi, nu de jos, de la cei care abia își mai pot duce zilele.
Și dacă mai ai un dram de onoare din omul care-ai fost odată, oprește-te din a face din noi o simplă cifră în Excelul bugetului.
Nea Ilie, fii prim-ministru al poporului, nu al intereselor. Al României reale, nu al machetei de pe biroul tău.
Și dacă nu poți… măcar să-ți fie rușine.