Neomarxism și securitate

De ceva timp YouTube-ul și nu numai este plin de scurtmetraje pline de laude adresate regimului comunist. Se bazează pe faptul ca romanii au memoria scurta. Un lucru este este cert. Comunism = dezastru. 

Da, să plângi după comunism e o idioțenie! Acum e promovata ideologia ascuns, cu subînțeles, ne explica ce bine e sa fii îmbrăcat la fel, sa asculți muzica la fel, etc… Dar el trăiește în Viena, în SUA, are vile în Paris  A avut grijă statul postdecembrist să îi răsplătească cu posturi bine plătite prin administrație,companii de stat,regii autonome etc. D’aia guvernul e reticent în a reduce deficitul concediind din ei. Așa se poate explica … rezistența la schimbare din Zonele astea. 

Mentalitatile / obiceiurile se schimba greu … pe cale Naturala. Ce conștiința sa mai ai azi , cand tu, ai distrus Destine nonșalant?

Galațiul a avut o vastă rețea de turnători, firesc având mulți specialiști străini la CSG și SNG, marinari, etc. Rar s-a auzit de vreunul după 89, dar trăim cu ei pe scară, mergem alături pe stradă… 

Plâng pramatiile din uzinele socialiste, care dădeau șpagă la maistru să-i ponteze. Și copiii lor care au îngrozit lumea civilizată după ’90 încoace, acum suveraniști și progresiști pe tik-tok.

În PSDR, după 90, pe lângă apartenența la fosta seku, un alt criteriu de înscriere în partid era și calitatea de a fi dispus să “intri pe ușa din dos”. Mai ales teza a 2 a era de apreciat Cel mai ciudat este că toți cei care au reușit în ziua de azi sunt copii și nepoți de foști securiști. Ciudat, foarte ciudat 

Ehe, cine știe câți de-alde Turcescu – acoperitul autodenunțat, haladuieste prin instituțiile statului, de la nivel local și până la cel central, prin presă,sau mai rău reduși la tăcere!? 

Și câți dobitoci plâng după perioada comunistă! Pe cei care plâng după tinerețea lor îi cred, așa e și bine. Dar să plângi după comunism asta e idioțenie. 

Cu plecăciune, 

Pompiliu Comșa

Related posts

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

Inregistrare, înregistrare dar să o știm și noi poporul… poporul horeca!

România, te stingi încet, dar sigur… și doare

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult