Noi reguli referitoare la anveloparea termică a clădirilor

Dezvoltată puternic în ultimii ani, anveloparea termică a clădirilor avea nevoie de un cadru legal care să ţină cont de realităţile din teren.
În acest sens a fost promovat un proiect legislativ ce-şi propune clarificarea noţiunilor de anvelopa termică a clădirii. Este vorba de sursele regenerabile amplasate în apropiere, introducerea noţiunii de raport de conformare pentru clădirea al cărei consum de energie este aproape egal cu zero (nZEB), completarea informaţiilor cuprinse în certificatul de performanţă energetică luând în considerare stabilirea clasei de performanţă energetică în funcţie de consumul specific de energie primară şi cantitatea de emisii echivalent CO2, completarea tipurilor de funcţiuni ale clădirilor şi a indicatorilor de performanţă.
România se aliniază astfel unei directive a Parlamentului European ce vizează creşterea performanţei energetice a clădirilor. Pentru a facilita programe integrate de renovare, statele membre vor întocmi un registru al clădirilor cu cele mai slabe performanţe energetice. Ca instrument voluntar, vor fi introduse paşapoarte de renovare a clădirilor.
Vor fi adoptate, de asemenea, standarde minime de calitate a mediului interior în clădiri. Noua lege a anvelopării termice a clădirilor, printre iniţiatorii căreia mă aflu, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor cu 189 voturi pentru, 26 – contra şi 32 de abţineri.

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult