Prima pagină » Actualitati » Actualitate » ONG Mare Nostrum, partener într-un proiect prin care se urmărește conservarea ecosistemelor Mării Negre

ONG Mare Nostrum, partener într-un proiect prin care se urmărește conservarea ecosistemelor Mării Negre

O întâlnire în cadrul proiectului a avut loc la Salonic. ONG Mare Nostrum a devenit partener într-un proiect prin care se urmărește creșterea gradului de conștientizare și a importanței cu privire la conservarea ecosistemelor Mării Negre și promovarea măsurilor pentru diversitate marină. O întâlnire în cadrul proiectului a avut loc la Salonic, în Grecia.  “La începutul lunii octombrie, în cadrul proiectului a avut loc prima întâlnire fizică a partenerilor, însoțită și de un training cu privire la gestionarea datelor. Pe durata întâlnirii au fost discutate aspecte esențiale referitoare la activitățile din cadrul proiectului și modul în care acestea vor fi implementate de către parteneri, dar și o sesiune de training ce a abordat sursele și tipurile de date spațiale, precum și colectarea și manipularea acestora, incluzând de asemenea și o discuție despre aplicarea uneltelor spațiale pentru gestionarea ariilor marine protejate”, a spus coordonator de evenimente în cadrul organizației, Anca Panait.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult