E zăpușeală, o suportăm greu, deși, cu sinceritate, nici noi nu mai știm ce vrem, fiind niște permanenți Gică-contra. Nu va exista niciodată o radieră care să șteargă trecutul. Dar întotdeauna va există un creion pentru a rescrie viitorul. Potera acționează numai la ordin așa cum ministra învățământului Ligia Deca e specialistă în construcții navale și apă de ploaie. Specia umană se pregătește de o modernă sclavie.
Prin manipulare și neculturalizare, o specie de nerozie nedetectabilă. Un preaplin caracteristic celui convins că nimic nu-i poate sta în cale. Are o față always, revenind după cum vrea mușchii ei la Divizia C a comportamentului politic, iar colegii ei din guvern par atinși de boala ejaculării precoce. Mai ales când sunt în pat singuri, nu în România care arată din ce în ce mai mult cu o navă în derivă. Blindajul gros al mediocrității atinge șapte dintr-o lovitură pentru că statul român doarme pe un așternut de incompetemță, învelit cu nepăsare
Plăvanul respectă dictonul: după mine, potopul. Oricum dacă nu prinde loc în organigrama europeană și automat imunitatea visată, sigur se va abona la mâncarea de penitenciar, i se vort scoate la iveală dosare prăfuite dar păstrate cu grijă pentru acest moment chiar de cei care l-au avortat și nu-l mai vor la masa bogaților. Frica lui este cât cartierul lor. De pe scări îl scuipi în farfurie atât de înghesuiți sunt. Asta dacă nu va apela cu celeritate la arhitectul Nicolae Vlădescu să-i facă o clădire care să se remarce nu numai prin designul său asimteric, ci mai ales prin copertina de beton. Altfel va fi o banală încăierare de eunuci folosiți de orice vocație, căci la demolat nu ne întrece nimeni. Posedăm o atitudine jemanfișistă, din avion părem regi fără regate, nu s-a schimbat nimic din frăsenelile noastre, nu avem ciolane veșnice, nici onoare, abia dacă avem timp de gafe impardonabile, dar organul genital nu e inventat de români. O ținem langa cu căutarea de vinovați, merge vorba ca Penelopa.
Asta în timp ce Putin și-a început deja al cincilea mandat prezidențial și chiar dacă nu-l invităm ne va vizita pentru a demonstra planetei că jungla s-a mutat la oraș. Așa vom ajunge să plângem de tristețe și de bucurie în același timp, cunoscuta praftureală mioritică.
Speranța are ochi de copil dar deja ne zgârâie pe neuroni, așa țară, așa conducători, nenorociții tot nenorociți sunt, pun pe liste o lepădătură cu sârmă care aleargă după martalogii cu voturi. Se merge pentru unii doar pe deviza facem ce vrem, iar atacând doar o falangă de hidre așa ajungi partizanul celorlalte. În rest, nuduri și semne.
