Privesc și plâng. Jandarmii calcă în picioare steagul trivcolor. Plâng. Sociologul Mirel Palada susține că bătăliile electorale din România sunt manipulate din umbră de Sistem, care își înlătură adversarii politici pentru a impune figuri obediente în funcțiile-cheie ale statului.
Scandaluri precum „azilele groazei” au fost construite strategic pentru a bloca accesul unor candidați incomozi la funcții de conducere. Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone sunt, potrivit lui, exemple clare de lideri scoși din joc pentru a netezi drumul unor politicieni „convenabili Sistemului”, precum Nicușor Dan — astăzi președintele României.
„Alegerile se pregătesc din timp. Mai ales cele importante. În 2023, scandalul “azilurile groazei” a fost construit cu grijă pentru a-i bloca accesul Gabrielei Firea la alegerile locale din 2024. Asta pentru că alegerile riscau să fie cîștigate de cine nu trebuie.
Ce-ar mai fi de făcut? Să strigi? Pe cine să mai trezești, când țara doarme cu buzele înfipte în televizor și sufletul anesteziat cu promisiuni ieftine? Să pleci? Dar unde să te duci, când amărăciunea exilului e mai grea decât lanțurile de acasă?
Să taci? Doar ca să te scuipe istoria, peste veacuri, cu disprețul ei? „Alea iacta est” – zarurile au fost aruncate, cum a spus Iulius Cezar când a trecut Rubiconul.
Noi am trecut de mult linia roșie – dar nu în marș triumfal, ci în genunchi, târându-ne demnitatea prin noroiul indiferenței. Nu o armată ne-a adus până aici, ci o sumedenie de trădători cu chip zâmbitor și discursuri prelucrate în laboratoarele PR-ului. Și, mai ales, o prostie colectivă monumentală, instituționalizată, îmbrăcată în haine festive și pusă la loc de cinste în sufrageriile poporului.
Ne îndreptăm, cu pași repezi, dar siguri, spre marginea prăpastiei – în pas de defilare, cu stegulețele fluturând, convinși că „merge și-așa”, că „ni s-a dat”, că „rușii sunt de vină”. Așa se întâmplă când minciuna devine adevăr oficial, iar conștiința – o relicvă inutilă, bună de dus la muzeu. Doar un meteorit ar mai putea curăța locul. Sistemul – acest cancer cu metastaze instituționale – a prins rădăcini adânci, întinse până în sufletul nației. Nu mai e vorba doar de corupție, ci de o complicitate generalizată, de un pact între călăi și victime.
Se doarme de prea mult timp… Un somn al prostiei – adânc, dulce și sinucigaș. Și cine doarme în vremuri de criză, se trezește fără patrie.
Când prostia ajunge pe tron, încoronată de ignoranță și pupată de mulțime, nu-ți mai rămâne decât să alegi: ori fugi cât te țin picioarele și-ți cauți un colț de liniște în altă parte a lumii, ori rămâi și spargi vălul minciunii, înfrunți sistemul cu toată forța pe care o mai ai. Pentru că nota de plată a sosit. Și e uriașă.
Vei fi, probabil, luat cu arcanul și trimis să mori pe câmpuri străine, în războaiele altora, cu drapelul străin cusut pe piept și cu numele propriei țări uitat într-un colț de hartă geopolitică.
Și totul pentru că poporul a fost prostit. A primit pâine și circ prin ecranele manipularii.
A cerut libertate și a primit „programe speciale”. A cerut adevăr și i s-au oferit talk-show-uri. Poate că asta și merită. Poate că pierderea țării e prețul prostiei. O secundă a mai rămas. O clipă istorică, în care totul se joacă. După aceea, vom vorbi doar la trecut. Dacă vom mai avea voie să vorbim. Nu, nu ne indreptam spre marginea prapastiei, sintem de mult acolo, dar disonanta cognitiva isi face treaba foarte bine.
Cu plecăciune, Pompiliu Comșa
