Pe traseul celui mai amplu program de sport de masă din România

Programul Bucurie în Mișcare, cel mai amplu program de promovare a sportului de masă din România, a ajuns în Cosmești astăzi, 18 octombrie 2024, localnicii, copii şi adulţi, fiind așteptați la mișcare între orele 11,00 – 15,00, la baza sportivă din Cosmești. În intervalul orar menţionat, potrivit unui comunicat remis redacţiei, cosmeştenii vor putea folosi multiple spații de mișcare, de la zone dedicate sporturilor de tip fotbal, baschet, tenis cu piciorul, volei, badminton, tenis de masă, la zone cu jocuri de precizie, trasee de ștafete și activități pe echipe. În zona de scenă vor avea loc demonstrații ale unor cluburi locale sau zonale, din diverse arii și discipline sportive. Participarea este gratuită. Alături de sponsorul principal al programului, Kaufland România, caravana rurală este organizată cu sprijinul Primăriei, al Consiliului local Cosmești și a Școlii Gimnaziale “General Dumitru Dămăceanu”.

Pompiliu Comșa

Related posts

De treizeci și ceva de ani, mergem la alegeri, ca la chioșcul loto-prono de după colț.

Eu sunt mic, nu știu nimic! Corect! Dar măcar poți să-ți tai unghiuțele …

Corespondență în exclusivitate din SUA. Washington, scena reafirmării strategice

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult