Pensionarii siderurgişti, protest în faţa Prefecturii Galaţi

În faţa Prefecturii Galaţi, peste o sută de pensionari, cei mai mulţi foşti siderurgişti, au protestat nemulţumiţi de felul în care, la recalcularea pensiilor, nu le-au fost luate în calcul grupele de muncă. „După 33 de ani să îţi taie aproape 2000 de lei din pensia pentru care am muncit din greu, numai noi ştim. Că pe timpul lui Ceauşescu ne udau cu apă să nu luăm foc că intram în timpul turnării la temperaturi şi acum să ne taie banii, vii acum şi spui că avem pensii speciale. Cum aşa? Noi am avut grupe pe care s-a contribuit”, susţinea unul dintre protestatari.
Oamenii au cerut echitate. „Astăzi am ieşit în stradă datorită noilor inechităţi care au apărut în sistemul public de pensii, din cauza acestor inechităţi care au apărut în Legea 360 şi au fost dezavantajaţi siderurgiştii, minerii cei din alte categorii care au fost în condiţii de muncă grele. Ne-au luat acest spor de grupă şi nu suntem de acord cu aşa ceva”, a precizat Ilie Popa, preşedinte Uniunea Pensionarilor Siderurgistul 2006. Pensionarii vor protesta şi în zilele următoare, iar pe data de 25 octombrie vor participa la un mare miting la Bucureşti.

Pompiliu Comșa

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult