de Paul Ichim
(Pentru vremuri care uită de tihnă)
E din ce în ce mai greu să găsești tonul potrivit pentru a ura cuiva „Paște fericit” fără să simți că vorbele sună gol. Anul acesta, sărbătorile ne-au prins iarăși într-un vârtej de zgomot și patimă politică, de parcă România ar fi condamnată să-și poarte crucea nu doar în Vinerea Mare, ci zi de zi. E o tensiune mocnită peste tot, un soi de revoltă care a înlocuit gândul la Înviere cu pofta de ceartă.
Alegerile ne-au dezbinat mai tare decât am fi crezut. N-am mai văzut atâta venin revărsat în spațiul public de pe vremea când toată țara dădea vina pe unul singur, cu cămașă albă și pumn ridicat. Astăzi, fiecare are “dușmanul lui Iuda”, fiecare se simte trădat de altcineva. Pe rețele, în familie, la muncă, până și în biserici se simte falia. Aproape că nu se mai vorbește despre jertfa lui Hristos, despre iertare, despre lumină. Ne-am pierdut busola sufletească printre sondaje, afișe și talk-show-uri.
Aș propune, dacă s-ar putea, un mic armistițiu. Trei zile de liniște, fără înțepături, fără sloganuri. Trei zile în care să închidem televizoarele și să ne deschidem inimile. Să ne amintim că, dincolo de cruci și candidați, există o credință care ne spune că binele e posibil, că răul nu are ultimul cuvânt.
Vă doresc tuturor să vă găsiți tihna în sânul familiei și să trăiți cu adevărat Învierea. Nu vă irosiți timpul cu cei care se vor sfinți doar cât ține transmisiunea în direct. Rugăciunea nu are nevoie de cameră de filmat.
Și, vă rog, fără urări cu iepurași și ouă zâmbitoare. Paștele nu e despre decorațiuni, e despre un Sacrificiu. Despre o speranță care a învins moartea.
Până marți, îmi propun și eu să las tastatura mai liniștită, să nu mai împrăștii ironii și nemulțumiri. Măcar în aceste zile, să lăsăm candidații să tacă și să ne vorbească Hristos.
Rostiți o rugăciune simplă. Mulțumiți pentru ce aveți. Căutați un strop de lumină.
E tot ce vă doresc.
