Peste 71.ooo firme radiate anul trecut

Un număr de 71.241 de firme au fost radiate la nivel naţional, în 2023, cu 3,26 la sută mai puţine comparativ cu anul anterior, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Reducerea numărului radierilor de firme este un semnal că mediul de afaceri începe să se adapteze la provocările cu care economia s-a confruntat în ultimii ani, fie că ne referim la efectele pandemiei, la fluctuațiile pe piața materiilor prime, reconfigurarea unor lanțuri logistice sau limitărilor de pe piața muncii. La nivelul Regiunii Sud-Est, se constată chiar o repliere mai eficientă decât la nivel național. Mai exact, în 2023, s-au înregistrat doar 8.150 de radieri de firme, față de 9.190 în anul precedent, ceea ce corespunde unei scăderi a unor astfel de cazuri cu aproape 11,4 la sută.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – respectiv 11.820 (în scădere cu 3,66 faţă de 2022) şi în judeţele Cluj (3.726, -3,73 la sută), Timiş (3.113, -2,78 la sută), Constanţa (2.949, -8,98 la sută) şi Iaşi (2.769, +4,06 la sută). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (416, în scădere cu 28,4 la sută faţă de anul precedent), Giurgiu (554, -24,32 la sută), Călăraşi (555, -8,42 la sută) şi Covasna (572, -3,7 la sută). Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Sălaj (+22,45 la sută), Bacău (+18,36 la sută) şi Dâmboviţa (+17,43 la sută). În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (-28,4 la sută), Giurgiu (-24,32 la sută) şi Ilfov (-19,84 la sută).

Cele mai multe cazuri de radieri de firme au fost anul trecut în județul Constanța, cu 2.949 de cazuri (față de 3.240 în anul precedent, scădere de 8,98 la sută). Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat, la nivel național, în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – de 17.194 (-13,38 la sută, raportat la 2022), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (6.427, +3,74 la sută) şi construcţii (5.470, -18,38 la sută). Strict în ultima lună din 2023, au fost consemnate la nivel național 11.228 de radieri, dintre care 1.029 au fost în Regiunea Sud-Est: Galați – 196 de cazuri, Brăila – 154, Buzău – 139, Constanța – 337, Tulcea – 90 și Vrancea – 113.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult