Plaja din VAMA VECHE, cea mai murdară la final de sezon

Voluntarii ONG Mare Nostrum continuă acțiunile de ecolgizare și monitorizare a plajelor, la finalul sezonului estival. Iar pentru a îmbina protejarea mediului cu un stil de viață sănătos, organizația ecologistă vă invită la Crosul Mării Negre. Până acum, au fost finalizate trei acțiuni de monitorizare. Organizați în echipe, voluntarii au luat la pas suprafețele de nisip de la Constanța la Vama Veche, unde au avut de strâns deșeuri mai mari de 2,5 cm. Și anul acesta, cele mai multe deșeuri colectate au constat în zeci de mii de mucuri de țigară, capace, bețișoare de amestecat și paie din plastic. Voluntarii au mai găsit pachete de țigări, ambalaje de medicamente, multe șervețele umede și chiar scutece de bebeluși aruncate pe nisip. Cel mai grav este că o parte din aceste deșeuri ajung în mare și sunt ingerate de pești, pe care tot noi îi consumăm. Din monitorizările făcute până acum de voluntari, cele mai multe deșeuri, majoritatea din plastic, au fost găsite pe nisipul din Vama Veche, astfel că plaja din sudul litoralului este cea mai murdară. Deșeurile aruncate la întâmplare, pe plajă, reprezintă pericol nu doar pentru mediul marin, ci și pentru noi, cei care conumam pește și fructe de mare, pentru că, odată ajunse în mare, valurile le vor mărunți și vor fi ingerate de vietățile marine, care și ni le vor trimite sub formă de microplastic în farfurie. Tocmai de aceea, ONG Mare Nostrum continuă acțiunile de conștientizare a importanței protejării ecosistemului marin cu o nouă ediție a Crosului Mării Negre. Cei care vor să susțină o cauză importantă pentru Marea Neagră, dar și să facă sport sunt invitați să se înscrie la evenimentul ce va avea loc pe Plaja Modern din Constanța, pe 26 octombrie.

Pompiliu Comșa

Related posts

Super știre! Interviurile se pot reconstitui! Ai fost stricat la burtică și ai scătat o,,dumă”… nu-i nimic se repară. Da’ veolul maică…veolul de ce nu se poate reconstitui strigă revoltate o categorie de victime. Păi…da…atenție mare și cu reconstituirile astea! Să nu ne trezim cu reconstituirea înterviului dat de Mircea cel Bătrân lui Baiazid Fulgerul înainte de lupta de la Călugăreni(😁sâc…Rovine am vrut să zic)

Mare scandal mare! Record …de la Recorder! Justiția actuală demodată și coruptă trebuie demolată și reconstruită.

Fraților e groasă! Nu se găsește comandir de pus în fruntea oștirii! Vreo câțiva care s-au arătat interesați, au pus niște condiții de neacceptat.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult